O casă într-o cetate împrejmuită cu un zid era obiectul răscumpărării pe timp de un an. După aceea devenea proprietatea noului proprietar, cu titlu permanent. Casele din satele neîmprejmuite erau socotite ca parte a terenului şi, prin urmare, reveneau proprietarului iniţial în anul jubiliar. Casele aflate în posesia leviţilor în cetăţile speciale ce le-au fost repartizate erau totdeauna pasibile de a fi răscumpărate de leviţi. Terenul repartizat leviţilor ca teren de folosinţă comună nu putea fi vândut.