Dacă un israelit înglodat în datorii se vindea pe sine însuşi unui creditor evreu, în schimbul sumei pe care i-o datora, el nu trebuia tratat ca un sclav, ci ca un argat trebuind să fie eliberat în anul jubiliar, dacă acesta survenea înainte de încheierea celor şase ani de slujire. Evreilor li s-a permis să aibă sclavi dintre naţiunile celelalte, aceştia fiind consideraţi proprietatea lor, transmisibilă, descendenţilor lor. Dar evreii nu puteau fi sclavii altor evrei.