Dacă se făgăduia prin jurământ un animal, se aplicau următoarele reguli: Un animal curat, bun de jertfă, nu putea fi răscumpărat (v. 9), ci trebuia adus Domnului pe altar (Num 18:17); nici un câştig nu era permis prin schimbarea unui animal cu altul, deoarece în acest caz ambele intrau în posesia Domnului (v. 10, 33); un animal necurat putea fi răscumpărat prin achitarea valorii stabilite de preot, plus o cincime (v. 11-13).