C. Ofranda de pace (cap. 3)

Jertfa de pace (de părtăşie sau de mulţumire) (ebr.: shelem - cuvântul acesta, redat aproape întotdeauna în forma sa de plural shelamîm, este înrudit cu binecunoscutul shalom din limba ebraică. Gama de semnificaţii a termenului în limba ebraică este mult mai cuprinzătoare decât absenţa ostilităţii, incluzând şi ideea de prosperitate, bunăstare, întregire şi pace cu Dumnezeu. Un al doilea sens al cuvântului este o jertfă de comuniune în prezenţa lui Dumnezeu. De obicei (nu însă în cazul de faţă) jertfa de pace ocupă ultimul loc, drept care unii cărturari consideră că termenul ar proveni dintr-un cuvânt vechi, cu înţelesul de „a completa", „a încheia". Carr face o aplicaţie adecvată pe marginea acestei semnificaţii: „Dacă sensul acesta este sensul avut în vedere, referirile din NT la Cristos ca Pacea noastră (de ex. Efes 2:14) capătă o semnificaţie deosebită, întrucât El este jertfa finală pentru noi - cf. Evr 9:27; 10:12") celebra pacea cu Dumnezeu, întemeiată pe eficacitatea sângelui ispăşitor. Era o sărbătoare a bucuriei, iubirii şi comuniunii.

Ofranda propriu-zisă: Şi la această jertfă existau trei trepte: un animal din turmă (boi sau vite), de parte bărbătească sau femeiască (v. 1-5); un miel din turmă, de sex masculin sau feminin (v. 6-11); o capră din turmă, de sex masculin sau feminin (v. 12-17).

Îndatoririle ofertantului: El aducea animalul înaintea Domnului la poarta curţii (v. 1,2,7,12); îşi punea mâna pe capul victimei (v. 2,8,13); o înjunghia la uşa cortului (v. 2,8,13); separa anumite părţi din animal - grăsimea, rinichii şi grăsimea de pe ei, de pe coapse şi prapurul ficatului, pe care-l va dezlipi de lângă rinichi - pe care le ardea apoi pe altar (v. 2,4,9,10,14,15).

Îndatoririle preoţilor: Ei stropeau sângele pe altar de jur împrejur (v. 2,8,13); ardeau partea care se cuvenea Domnului (grăsimea, etc.) deasupra jertfei arse de tot (v.5).

Distribuirea ofrandei: Partea Domnului, numită mâncarea unei jertfe mistuite de foc (v. 11), era grăsimea, rinichii şi grăsimea de pe ei, de pe coapse şi prapurul ficatului; în Levitic 7:32,33 aflăm că preotul care oficia slujba primea coapsa dreaptă după ce aceasta fusese prezentată mai întâi ca ofrandă legănată; ceilalţi preoţi primeau pieptul animalului (7:31). Acesta era prezentat mai întâi ca jertfă legănată înaintea Domnului; ofertantul primea restul jertfei (7:15-21). Este singura ofrandă în care ofertantul primea o porţiune din ea. Probabil el organiza apoi un ospăţ pentru familia şi prietenii lui, un fel de masă a părtăşiei. În felul acesta ofranda promova pacea între israeliţii aflaţi sub prevederile legământului.

Persoana care aducea această ofrandă exprima recunoştinţa şi bucuria sa pentru pacea care îi umplea inima, în starea sa de părtăşie cu Iehova. O persoană putea aduce o ofrandă de pace şi în legătură cu vreun jurământ pe care l-a făcut Domnului sau ca prinos de recunoştinţă pentru o favoare deosebită ce i s-a făcut.

De asemenea jertfa mai are o semnificaţie tipică (simbolică), după cum arată Peter Pell:

”Lucrarea isprăvită a lui Cristos în relaţie cu credinciosul se vede limpede în această jertfă de pace. Domnul Isus este pacea noastră (Efes 2: 14), după ce a făcut pace prin sângele Său vărsat pe crace (Col 1:20). El a predicat această pace celor care erau departe şi celor care erau aproape (Efes 2:17), surpând astfel zidul mijlociu al despărţirii dintre evrei şi neamuri. În Cristos Dumnezeu şi păcătosul se întâlnesc în pace; duşmănia de care aveam parte a dispărut. Dumnezeu este satisfăcut pentru că s-a făcut ispăşire pentru păcat, păcătosul este reconciliat şi ambii sunt satisfăcuţi cu Cristos şi cu tot ce a făcut El.”

Imnul compus de Lordul Adalbert Cecil preamăreşte lucrarea săvârşită de Cristos pentru noi:

”O, pace minunată ce izvorăşte de-a pururi din gândurile nutrite de Dumnezeu faţă de Fiul Său! O, pace minunată de a şti că toate s-au rezolvat la cruce.

Pace cu Dumnezeu! Sângele din cer îmi spune că sunt iertat în vremea de acum. Pace cu Dumnezeu! Domnul e viu în vecii vecilor!

Neprihănirea mi-a fost trecută acum în cont, făcându-mă liber cu adevărat.”