Primele 13 versete din capitolul 5 par să descrie jertfa pentru nelegiuire (vezi v. 6), dar în general se recunoaşte că aceste versete au de a face cu alte două trepte ale jertfei pentru păcat. Motivul pentru care nu le tratam în cadrul jertfei pentru nelegiuire este faptul că nu se spune nimic despre restituţie, care constituia o parte importantă a jertfei pentru nelegiuire. (Dar se recunoaşte de comun acord că versetele 1-13 sunt strâns înrudite atât cu jertfa pentru păcat, cât şi cu cea pentru nelegiuire).

În loc să se ocupe de anumite categorii de oameni, aceste jertfe au de a face cu diverse tipuri de păcate:

Versetul 1 descrie omul care deşi ştie că s-a comis o infracţiune, refuză să depună mărturie după ce marele preot îl pune sub prestare de jurământ. Ca evreu care trăia sub lege, Isus a depus mărturie când marele preot L-a pus sub stare de jurământ (Mt 26:63,64).

Versetul 3 descrie necurăţia contractată prin atingerea de o persoană bolnavă de lepră, de o rană supurândă, etc. Versetul 4 are de a face cu rostirea unor jurăminte pripite sau facerea unor promisiuni pe care cineva constată ulterior că nu le poate îndeplini.

Ofranda propriu-zisă: Existau trei tipuri de jertfe pentru aceste păcate, în funcţie de capacitatea ofertantului de a plăti:

- un animal de sex feminin din turmă, o oaie sau o capră, ca jertfă pentru păcat (v. 6);

- două turturele sau doi pui de porumbel, unul ca jertfă pentru păcat, iar celălalt ca ardere de tot (v. 7);

- a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii, fără untdelemn şi fără tămâie (v. 11.).

Această jertfa era la îndemâna până şi a celui mai sărac israelit. Tot aşa, nimeni nu este exclus de la iertarea care se capătă prin Cristos. În versetele 11-13 se naşte întrebarea: „Cum poate o ofrandă de mâncare să constituie o ofrandă pentru păcat, când ştim că fără vărsare de sânge nu există iertare de păcate?" (Evr 9:22). Răspunsul e că această ofrandă era adusă deasupra unei jertfe ce ardea pe altar şi care avea sânge, jertfa de mâncare căpătând astfel valoarea unei jertfe de sânge.

Îndatoririle ofertantului: Mai întâi de toate, el îşi mărturisea vinovăţia (v. 5), apoi aducea ofranda sa la preot (v. 8).

Îndatoririle preotului: În cazul unei oi sau capre, el o aducea în conformitate cu instrucţiunile din capitolul 4, privind ofranda pentru păcat, dacă ofranda consta din două păsări, el oferea o pasăre ca jertfă pentru păcat, rupându-i gâtul, stropind o parte din sânge în partea laterală a altarului şi lăsând restul să curgă la temelia altarului (v. 8,9). Apoi aducea a doua pasăre ca jertfă mistuită, arzând-o de tot pe altarul de bronz (v. 10). Dacă ofranda consta din floarea fainii, preotul lua un pumn din ea şi-l ardea pe altarul arderii de tot. El îl ardea deasupra altor jertfe ce presupuneau vărsarea de sânge, conferindu-i astfel caracterul unei jertfe pentru păcat (v. 12).

Distribuirea jertfei: Partea Domnului consta din tot ce ardea pe altar. Preotul avea dreptul la tot ce rămânea (v. 13).