Legea jertfei pentru păcat: Cum am arătat deja, preotul avea voie să mănânce porţiuni din anumite jertfe pentru păcat (cele descrise în Lev 4:22-5:13), în cazul cărora sângele nu era dus în sanctuar). Jertfele trebuiau mâncate în curtea tabernacolului. Observaţi că această jertfă era prea sfântă. Daca un mirean se atingea de carnea jertfei, trebuia să fie sfânt sau consacrat şi trebuia să se curăţească de întinare ceremonială, asemenea preoţilor, deşi nu putea să exercite funcţiile preoţeşti. Dacă o parte a sângelui era stropită pe o haină, acea haina trebuia spălată - nu pentru că era necurată, ci pentru ca sângele prea sfânt să nu fie scos din sanctuar şi introdus în viaţa de toate zilele, fiind astfel profanat. Un vas de lut folosit pentru prepararea cărnii jertfei de păcat trebuia spart, întrucât vasele de lut, fiind poroase, absorbeau o parte a sângelui şi puteau fi folosite ulterior în scopuri profane. Un vas de bronz trebuia frecat bine şi clătit cu apă, pentru ca nu cumva vreo părticică a jertfei prea sfinte pentru păcat să intre în contact cu vreun alt lucru comun sau necurat. Jertfa pentru păcat, asemenea jertfei pentru vinovăţie, trebuia înjunghiată în locul unde se înjunghia jertfa pentru ardere de tot, adică în partea de nord a altarului (1:11), locul umbrelor.