Din nou Îl găsim pe Domnul la un fariseu. El este şi de data aceasta ţinta relei-voinţe, fiind pândit (v. 1) pentru a fi prins încălcând sabatul. Isus însă vindecă un om bolnav de ascită şi, ca în capitolul 13.15, le închide gura potrivnicilor Săi. Apoi este rândul Lui să-i observe (v. 7). Ochiul Său, căruia nimic nu-i scapă, vede cursa celor mai mulţi aşezaţi în jurul mesei. Aşa este în lume – cursa ca fiecare să obţină cât mai multe onoruri şi să ia cele mai bune bucăţi! Pentru noi, creştinii, locul de la urmă este însă întotdeauna cel în care vom fi cei mai fericiţi, pentru că în acela Îl vom întâlni pe Isus! Nu avem nevoie, într-adevăr, să ne întrebăm începând cu ce loc a făcut Domnul aceste observaţii, pentru că fariseul nu părea să fi fost dispus câtuşi de puţin să-I ofere un loc „mai sus“.Pe lângă lecţia pentru comeseni, Isus are o lecţie şi pentru gazdă. Dacă pe cei dintâi i-a învăţat cum să-şi aleagă locurile, pe stăpânul casei îl învaţă cum să-şi aleagă invitaţii. Domnul doreşte întotdeauna să ne facă să ne examinăm motivul care ne determină să acţionăm. Este oare aşteptarea de a trage foloase şi de a ne face o reputaţie bună? Sau dragostea care se satisface din devotament pentru El?