Elisabeta îl aduce pe lume pe acela care avea să fie profetul Celui Preaînalt (v. 76). Vecinii şi rudele s-au bucurat împreună cu ea. Observaţi câtă bucurie umple aceste capitole (1.14,44,47,58; 2.10)! Este acum ocazia pentru Zaharia să-şi arate credinţa, confirmând frumosul nume al copilului (Ioan înseamnă favoare de la Domnul). Imediat i-a revenit graiul şi, cu primele lui cuvinte, L-a lăudat şi L-a binecuvântat pe Dumnezeu. Plin de Duhul Sfânt, el Îl preamăreşte pe Domnul pentru marea eliberare pe care o va împlini în favoarea poporului. Culmi cu mult mai înalte pot atinge însă cântările noastre creştine, de vreme ce, prin venirea lui Hristos şi prin lucrarea Lui de la cruce, Dumnezeu ne-a eliberat nu de vrăjmaşi pământeşti, ci de însăşi puterea lui Satan. Fiind astfel eliberaţi, nu avem noi un măreţ privilegiu, de a-I sluji Domnului „fără frică, în sfinţenie şi dreptate înaintea Lui, în toate zilele noastre“ (v. 74,75)?„Ne-a cercetat Răsăritul din înălţime“ (v. 78), adaugă Zaharia. În vremea lui Ezechiel, gloria se depărtase în direcţia Răsăritului. Ce taină minunată: această glorie divină revine pentru a cerceta poporul neputincios şi nenorocit (v. 79). De data aceasta, ea nu mai revine sub forma unui nor strălucitor, ci sub înfăţişarea umilă a unui Copilaş.