Încă din capitolul 17, Isus îi prevenise pe ucenici cu privire la pedepsele neaşteptate care pândeau Israelul şi lumea, din cauza respingerii Sale. În mijlocul unui popor condamnat însă, Domnul a ştiut întotdeauna să-i deosebească pe cei care-I aparţin. Ca şi în capitolul 12, El îi avertizează şi îi încurajează mai dinainte cu privire la aceste timpuri grele (comp. v. 14,15 cu cap. 12.11,12). „Prin răbdarea voastră vă veţi câştiga sufletele“ (v. 19). Acest îndemn ne priveşte pe toţi. „Fiţi deci îndelung-răbdători, fraţilor …“, ne recomandă Iacov, „pentru că venirea Domnului este aproape“ (Iacov 5.7,8). Dumnezeu este răbdător (cap. 18.7) şi doreşte ca şi copiii Lui să aibă aceleaşi trăsături de caracter.Versetele 20 şi 21 descriu ad-litteram, într-un mod anticipat, distrugerea Ierusalimului de către romani, care urma să aibă loc în anul şaptezeci. După ce vor fi împresurat o primă dată cetatea, armatele atacatoare ridică asediul, aparent fără niciun motiv, şi pleacă înspre nord. Atunci creştinii, amintindu-şi de cuvintele Domnului, profită de acest răgaz pentru a părăsi cetatea în grabă, înainte ca legiunile romane să revină ca s-o cotropească. Versetul 24 corespunde perioadei care urmează; ea durează de două mii de ani.