Sărmanul Petru! În timp ce Isus Se ruga, Petru dormea; în timp ce El Se lăsa luat şi purtat „ca un miel blând dus la înjunghiere“ (Ieremia 11.19; Isaia 53.7), Petru lovea cu sabia; în timp ce Domnul mărturisea adevărul înaintea oamenilor, Petru rostea minciună şi de trei ori se lepăda de El! Se aşezase în curte în tovărăşia celor care veniseră să-L aresteze pe Învăţătorul său şi care vorbeau împotriva Lui (Psalmul 69.12 şi Psalmul 1.1b). Cum ar fi putut el să dea mărturie de pe o asemenea poziţie?O simplă privire a Domnului zdrobeşte inima bietului ucenic cu mult mai mult decât ar fi putut-o face reproşurile. O, ce privire! Ea pătrunde în conştiinţa lui şi începe acolo o lucrare de restaurare. Această tăgăduire, atât de dureroasă pentru Domnul, se adaugă peste toate insultele primite (v. 63-65).Oamenii răi înaintea cărora S-a aflat au fost şi ei siliţi să recunoască faptul că „Fiul Omului“ (v. 69) este în acelaşi timp „Fiul lui Dumnezeu“ (v. 70). Iată pentru ce Isus poate să le răspundă: „voi ziceţi că Eu sunt“; şi, de asemenea, iată pentru ce ei sunt infinit mai vinovaţi, condamnându-L după astfel de cuvinte!