Dacă un mic corp străin se depune pe lentila unui microscop, atunci prin el nu se mai poate vedea nimic. La noi însă, în mod ciudat, se petrece un fenomen invers: cu cât este mai mare „bârna“ pe care o avem în ochi, cu atât vedem mai bine „paiul“ din ochiul fratelui nostru.În versetul 46, Domnul Isus ne pune o întrebare la care trebuie să reflectăm: „Pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne!, şi nu faceţi ce spun?“. Nu suntem adesea prea uşuratici şi prea inconsecvenţi când pronunţăm Numele Domnului Isus în rugăciunile noastre? Nu avem dreptul să-L numim astfel, dacă nu suntem dispuşi să facem voia Lui în toate privinţele (1 Ioan 2.4). Mulţi copii din părinţi creştini L-au primit, prin har, pe Isus Hristos ca Mântuitor al lor; dar, dacă nu-L recunosc şi în autoritatea Lui ca Domn, putem oare spune despre aceştia că s-au întors cu adevărat la El? Adevăratul creştinism constă în a nu mai trăi pentru noi înşine, ci pentru Acela care a murit pentru noi, în a-I sluji şi în a-L aştepta (1 Tesaloniceni 1.9,10; 2 Corinteni 5.15).A zidi speranţele „pe pământ“ înseamnă a merge spre o mare ruină (v. 49). Cât despre noi, să mergem cu hotărâre la Isus, să-I ascultăm cuvintele şi să le punem în practică (v. 47)!