Domnul Îşi trimite apostolii. Puterea şi autoritatea pe care El li le dă sunt singurele lucruri de care au nevoie pentru drum (v. 3). La întoarcere, cei doisprezece se grăbesc să istorisească tot ce au făcut (v. 10; comp. cu Fapte 14.27, unde şi Pavel şi Barnaba au istorisit „tot ce făcuse Dumnezeu cu ei“; vezi şi Fapte 21.19 şi 1 Corinteni 15.10). Atunci Isus îi ia cu El deoparte; mulţimilor însă nu le trebuie mult timp să-i găsească, astfel că, fără nerăbdare şi fără să dea vreun semn de oboseală, El Îşi reia slujba. Primeşte mulţimile, le vorbeşte şi le vindecă. Cât despre ucenici, ei ar fi dorit să-i îndepărteze pe toţi acei oameni, poate nu vizând interesul mulţimilor, aşa cum pretindeau (v. 12), cât mai degrabă pentru a se îngriji de propria lor odihnă. Dar Învăţătorul, în timp ce Se ocupă de aceste mulţimi, le dă o lecţie şi alor Săi. Când a fost constatată insuficienţa resurselor lor pentru a hrăni această mulţime, Isus le asigură totul prin propria Lui putere. El ar fi putut să treacă peste cele cinci pâini şi peste cei doi peşti, dar, în harul Lui, El ia puţinul pe care noi I-l punem la dispoziţie şi ştie să facă din acesta un mare belşug. Puterea Lui se arată întotdeauna în slăbiciunile slujitorilor Săi (2 Corinteni 12.9).