Mulţimile Îl considerau pe Isus ca un profet, nu ca Hristosul, Fiul lui Dumnezeu (v. 19). De aceea, Domnul le vorbeşte despre drumul Său de respingere şi de suferinţă, pe care îi invită şi pe ai Săi să-l urmeze. Acest drum cere nu numai renunţarea la unul sau la altul dintre lucruri, ci şi lepădarea de eul nostru, de toată voinţa proprie. Faţă de lume şi poftele ei, creştinii sunt morţi (Galateni 6.14), dar ei sunt vii pentru Dumnezeu şi pentru cer. Din contră, cei care vor să-şi trăiască viaţa pe pământ au în faţa lor moartea eternă. Miza acestei alegeri capitale este sufletul nostru, care este mai de preţ decât întreaga lume.În timp ce le deschide acest dificil drum al crucii, Domnul, pentru a-i încuraja pe ai Săi, doreşte să le arate şi unde se sfârşeşte: în glorie, împreună cu El. Şi care este măreţul subiect care-i va întreţine acolo sus? Moartea Domnului Isus! El vorbeşte despre aceasta cu Moise şi cu Ilie, atunci când nu poate să o facă cu ucenicii Săi (v. 22; Matei 16.21,22). Dar, oricât de mari ar fi aceşti martori ai Vechiului Testament, ei trebuie să se şteargă în faţa gloriei Fiului Preaiubit. Legea şi profeţii iau sfârşit şi, de acum înainte, Dumnezeu vorbeşte în Fiul. Să-L ascultăm! (v. 35; Evrei 1.2).