După cum „nu este ucenic mai presus de învăţătorul său“ (v. 24), tot astfel, nimeni nu poate pretinde să fie tratat mai bine decât stăpânul său. Fie creştin, fie evreu în vremea necazului, adevăratul ucenic trebuie să se aştepte din partea lumii nedrepte şi pline de răutate la o împotrivire asemănătoare aceleia cu care a fost întâmpinat Domnul Isus (v. 17,18). Aceasta îi va da însă ocazia să guste şi toate resursele harului, ale acestui har nelimitat care îl cunoaşte şi îl susţine pe cel răscumpărat, păzindu-i până şi un fir de păr (v. 30; vezi 2 Corinteni 12.9).Credinciosul trebuie să facă faţă nu numai urii lumii, ci prea adesea şi ostilităţii cu care este întâmpinat chiar şi în propria familie (v. 36). Să nu se descurajeze! Domnul a anunţat în mod expres că va fi aşa şi a prevăzut resurse şi pentru acest caz.A ne lua crucea înseamnă a ne purta semnul distinctiv al condamnaţilor la moarte; altfel spus, aceasta înseamnă că am terminat cu plăcerile lumii, că am renunţat la voinţa proprie. Din punctul de vedere al oamenilor, aceasta se traduce cu a ne pierde viaţa, însă Învăţătorul combate părerea omenească, afirmând că acesta este singurul mod de a o câştiga. Şi din nou aflăm din gura Domnului Isus că motivul esenţial al acestei atitudini trebuie să fie: „din dragoste pentru Mine“ (2 Corinteni 5.14-15).