După ce a oferit adevărata odihnă a sufletului (11.28,29), Domnul Isus lămureşte că odihna reglementată prin sabat nu-şi mai avea rostul. Referitor la problemele legate de sabat, fariseii căutau să-i prindă întâi pe ucenici (v. 2), apoi pe Însuşi Stăpânul lor (v. 10). Dar El S-a folosit de aceste ocazii pentru a le explica – citându-le pentru a doua oară versetul din Osea 6.6 (v. 7; vezi cap. 9.13 şi Mica 6.6-8) – faptul că tot sistemul bazat pe legea jertfelor fusese pus deoparte (desfiinţat) prin venirea Lui în har. La ce ar fi folosit respectarea celei de-a patra porunci a Legii, când toate celelalte erau călcate? Mila avea şi ea cerinţele ei. Şi ce aroganţă să-I impui să respecte sabatul tocmai Aceluia care l-a instituit! De fapt, cât timp domnea păcatul, nimeni nu se putea odihni, nici omul, împovărat cu el, nici Dumnezeu (Tatăl şi Fiul lucrând împreună pentru a înlătura în acelaşi timp răul şi consecinţele lui: Ioan 5.16-17).Fără să Se lase întrerupt de sfaturile celor răi, Slujitorul desăvârşit Îşi continuă slujirea, lucrând cu un duh de umilinţă, de har şi de blândeţe, care, conform cu Isaia 42.1-4, ar fi trebuit să-i facă să-L recunoască. Cât de nepreţuit este pentru inima lui Dumnezeu acest duh al Slujitorului desăvârşit! (comp. cu 1 Petru 3.4).