Între cei care aud Cuvântul, Domnul, Cel care cunoaşte perfect inima omenească, distinge patru categorii de persoane.Prima este comparată cu pământul bătătorit al drumului, devenit tare pentru că este călcat de toată lumea. Nu cumva inima noastră seamănă cu acest drum pe care lumea tot trece, din moment ce Cuvântul nu poate pătrunde în ea?Alţii, asemeni acestor „locuri stâncoase“, sunt cei cu duhuri superficiale, în a căror conştiinţă nu s-a imprimat profund convingerea stării de păcat. În felul acesta, emoţia trecătoare simţită la auzirea evangheliei este doar o credinţă aparentă.Dacă credinţa autentică are în mod necesar rădăcini (nevăzute), cel care o face cunoscut este însă rodul (şi acesta este văzut). Credinţa fără fapte este moartă, sufocată, precum sămânţa căzută „între spini“ (Iacov 2.17).Sămânţa cade însă şi în „pământ bun“, în care spicul, la vremea lui, va putea rodi (se va putea maturiza).Parabola neghinei ne învaţă că vrăjmaşul nu s-a mărginit numai să fure sămânţa bună, de fiecare dată când a putut (v. 19), ci a şi semănat sămânţă rea, „pe când dormeau oamenii“. Pentru că somnul spiritual ne lasă în voia influenţelor rele, suntem îndemnaţi cu stăruinţă să fim vigilenţi (Marcu 13.37; 1 Petru 5.8 etc.).