Ucenicii lui Ioan au făcut o înmormântare cu tot respectul cuvenit stăpânului lor, după care s-au dus şi I-au spus lui Isus. Nu puteau să se ducă la altul mai bun, căruia să-şi verse toată întristarea şi indignarea, după cum nu ar fi putut lăsa o pildă mai bună de urmat. În vremuri de prigoană, de asuprire, de suferinţă şi de întristare, şi noi ar trebui să ne ducem şi să-I spunem lui Isus!
Cât despre Irod, crima odată consumată, a rămas întipărită amintirea ei. Când a auzit despre activităţile lui Isus, a năvălit în mintea sa întreg episodul sângeros.