Prin cuvinte furtunoase, Domnul îi condamnă grav pe aceia pe care i-am putea numi clerul lui Israel. Aceste călăuze oarbe erau de două ori vinovate: nu numai că nu intrau ele însele în Împărăţia cerurilor, ci, în plus, abuzau de poziţia lor de autoritate pentru a-i împiedica şi pe alţii să intre (v. 13). Tipicari (sau exigenţi) în lucrurile mărunte, ei le neglijau pe cele importante: judecata, mila şi credincioşia (v. 23). În felul acesta, masca lor ipocrită încă înşela încrederea celor simpli. Isus, plin de indignare, le descoperă adevărata faţă: sunt „morminte văruite“ (morţi pe dinăuntru), „şerpi“, ucigaşi, fii de ucigaşi.Înainte de a părăsi Templul şi de a lăsa goală această casă în care Dumnezeu nu-Şi mai găsea locul, Isus Se exprimă în termeni dramatici (răscolitori) cu privire la judecata care avea să se abată asupra Ierusalimului. Ce puţin înţelegem noi din ce a însemnat pentru inima Lui, de o sensibilitate divină, acest dispreţ faţă de oferta harului! Nu vreţi să veniţi... (22.3: „n-au vrut să vină“ – Osea 11.7): ce cuvânt copleşitor! Dintre cei care vor trebui să-l audă într-o zi, cine va putea să-L facă atunci răspunzător pe Dumnezeu de nenorocirea lui veşnică? Mântuirea în Domnul Hristos i-a fost oferită, însă el nu a vrut s-o primească.