Isus este condus din pretoriu spre Calvar. Simon din Cirene este constrâns să-I poarte crucea, în timp ce El ia de bunăvoie o povară incomparabil mai grea: cea a păcatului, pe care nimeni altul nu o putea lua în locul Lui. Este răstignit între doi răufăcători. „Vina Lui“, scrisă pe cruce, acuză, de fapt, poporul care-şi răstigneşte Împăratul. Această relatare ne este dată pe scurt, fără mulţimea de detalii adăugate de oameni pentru a emoţiona sentimentele. Cu toate acestea, cu ajutorul limbajului sobru al Duhului, noi înţelegem că Preaiubitul Mântuitor nu a fost cruţat de nicio suferinţă: chinuri fizice, dar, mai presus de toate, chinuri morale. Batjocoritorii sunt acolo, provocându-L pe Isus să Se mântuiască pe Sine Însuşi (v. 40). (Dar, dacă El rămâne pe cruce, nu este aceasta, cu siguranţă, pentru mântuirea altora?) Ei Îl provoacă pe Dumnezeu, punând la îndoială iubirea Lui pentru Hristos, iar această jignire a lor Îl loveşte nespus de greu pe Domnul Isus (v. 43; Psalmul 69.9). Cu toate acestea, chinul cel mai mare (suferinţa suferinţelor) este, pentru El, abandonarea Sa timp de trei ceasuri. Dumnezeu Îşi ascunde faţa atunci când Isus este făcut blestem, ispăşind păcatele mele şi ale tale, iar «inima Sa infinit de mare, apăsată un moment de această greutate, poartă povara eternă a pedepsei noastre».