Ochiul simplu este acela care nu se îndreaptă decât spre un singur obiect. Pentru credincios, acest obiect este „comoara“ lui: Domnul Hristos. Noi Îl contemplăm „cu faţa descoperită“ în Cuvânt şi această viziune ne luminează tot lăuntrul nostru (citiţi 2 Corinteni 3.18 şi 4.6-7). Inima noastră nu poate fi în acelaşi timp şi în cer şi pe pământ. A îndrăgi o comoară cerească şi, în acelaşi timp, a aduna bunuri pentru pământ sunt, prin urmare, două ocupaţii absolut incompatibile. Tot astfel, este imposibil să slujim mai mult decât unui singur stăpân (v. 24); dacă vom încerca, vom constata că poruncile primite sunt adesea contradictorii. Renunţând însă la Mamona (la „bogăţii“ – vezi Luca 16.13), nu cumva ne expunem privaţiunilor, riscând să fim lipsiţi de ceea ce ne este necesar în clipa de faţă? Domnul ne avertizează cu privire la această scuză rea. „De aceea, vă spun: Nu vă îngrijoraţi...“ (v. 25). Să deschidem ochii, după cum ne invită Domnul Isus, şi să observăm în creaţie mărturiile nenumărate cu privire la grija plină de afecţiune şi de bunătate a Tatălui ceresc îndreptată spre cele mărunte: flori, păsări... (comp. cu Psalmul 147.9).Nu, Dumnezeu nu va rămâne niciodată dator faţă de cei care vor pune interesele Sale pe primul plan în viaţa lor, faţă de cei care-L vor alege pe El (Luca 10.42). Dar trebuie să începem cu aceasta.