Până aici, am văzut cum a călăuzit Dumnezeu pe poporul său, în pustie, şi cum se îngrijea acolo de nevoile lui. Am văzut dovezile înţelepciunii, bunătăţii şi purtării de grijă a Domnului Dumnezeului lui Israel,

Acum însă, am ajuns într-un loc, unde nori negri se îngrămădesc în jurul nostru. Până aici, am văzut pe Dumnezeu şi lucrările Sale, acum însă vom privi pe om si căile lui rele. Lucrul acesta totdeauna este trist. Omul este acelaşi pretutindeni: în Eden, în lumea noastră, în pustie, în, ţara Canaanului, în Biserică şi în împărăţia de o mie de ani şi e dovedit, că omul se află într-o stare de desăvârşită cădere, îndată ce începe el să lucreze, cade. Astfel, în cele două dintâi capitole din Geneza vedem pe Dumnezeu ca ziditor: totul e făcut şi rânduit într-o desăvârşire dumnezeiască. Omul este lăsat în mijlocul zidirii acesteia ca să se bucure de roadele înţelepciunii, bunătăţii şi puterii lui Dumnezeu. În capitolul 3 însă, totul e schimbat. Când începe omul să lucreze nu face decât să-şi arate neascultarea, să aducă prăbuşire şi jale. Astfel după potop, când pământul a trecut prin acel botez adânc şi înfricoşat şi când omul şi-a luat din nou locul, ni se înfăţişează aşa cum e, dovedind nu numai că nu poate să supună şi să stăpânească pământul, dar că nu e în stare să se stăpânească nici măcar pe sine însuşi (Geneza 9).

De-abia a fost scos Israel din Egipt şi a făcut viţelul de aur. Nici nu se rânduise bine slujba de preot şi fiii lui Aaron aduc foc străin. Îndată ce Saul a fost ales împărat, s-a arătat încăpăţânat şi neascultător.

Acelaş lucru îl vedem când deschidem Noul Testament. De-abia este întemeiată Biserica şi înzestrată cu darurile din ziua Cincizecimii şi auzim cuvinte triste de cârtire şi de nemulţămire. Cu alte cuvinte, istoria omului, de la început şi până la sfârşit, în orice vremi şi în orice loc, e plină de căderi. Nu e nici-o abatere de la acest adevăr.

E bine să ţinem seama de acest fapt destul de serios şi să-i dăm un loc însemnat în inimile noastre. Este neapărată nevoie să înlăturăm orice gând neadevărat cu privire la adevărata fire şi adevărata stare a omului. Să luăm seama că înfricoşata osândă, care a umplut de groază inima împăratului iubitor de plăceri al Babilonului, a fost găsită împotriva întregului neam omenesc, şi împotriva oricărui fiu sau fiice a lui Adam cel căzut: „Ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor” (Daniel 5:27).

Cititorule, ai primit tu această osândă ca rostită împotriva ta însuţi? Este o întrebare foarte însemnată şi de aceea suntem îndemnaţi să stăruim asupra ei. Spune, cititorule, eşti tu un copil al înţelepciunii? Dai tu dreptate cuvintelor lui Dumnezeu şi te osândeşti pe tine? Socoteşti tu ca eşti un păcătos pierdut, vinovat şi vrednic de osânda iadului? Dacă-i aşa, Hristos este pentru tine. El a murit ca să ridice păcatul şi să-ţi poarte păcatele tale fără de număr. Încredinţează-ţi viaţa în mâinile Lui, şi tot ce este El, tot ce are El va fi al tău. El este înţelepciunea, neprihănirea, sfinţenia şi răscumpărarea ta. Toţi cei ce cred din inimă în Isus, sunt scoşi de pe pământul cel vechi al păcatului şi al osândei; ei sunt priviţi de Dumnezeu pe noul pământ al vieţii veşnice şi al sfinţeniei dumnezeieşti. Ei sunt primiţi în Hristos cel înviat şi biruitor. „Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta: astfel se face că dragostea este desăvârşită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecăţii.” (1 Ioan 4:17).

Dea Dumnezeu ca Duhul Sfânt să lucreze asupra inimii şi cugetului tău şi să te ducă la picioarele Mântuitorului.