Sa vedem acum partea care e în legătură cu viaţa de toate zilele. E foarte primejdios sa vorbeşti împotriva unui slujitor al lui Dumnezeu. Să fim încredinţaţi ca Dumnezeu, mai curând sau mai târziu va pedepsi lucrul acesta. Pedeapsa dumnezeiască a căzut numaidecât asupra Măriei. Într-adevăr, era o răzvrătire vădită, sa vorbeşti împotriva aceluia pe care Dumnezeu îl ridicase într-un fel atât de deosebit, şi-i dăduse sarcina unei slujbe dumnezeieşti, şi care, chiar în împrejurarea de care se plângeau Măria şi Aaron, lucrase într-o desăvârşită potrivire cu îndrumările lui Dumnezeu, înfăţişându-ne acea taină strălucită, ascunsă în gândirea veşnică: unirea lui Hristos cu Biserica. Oricum, este o greşeală de neiertat să vorbeşti de rău pe slujitorii lui Dumnezeu, chiar pe cei mai slabi şi mai smeriţi. Dacă slujitorul nu se poartă cum se cuvine, – dacă e în vreo greşeală, dacă a greşit în vreo privinţă, Domnul are să-l jude ce; fraţii lui însă să ia bine seama la purtarea lor înşişi, ca să nu ajungă ca Maria să se amestece în aceste lucruri, căci altfel vor păţi-o urât. E înfricoşător lucru să vezi, uneori, cum îşi îngăduie unii să vorbească şi să scrie împotriva slujitorilor lui Hristos. Aceştia, ce e drept, pot da loc la astfel de prilejuri, pot să se înşele sau să vădească o purtare şi un duh întinat şi totuşi păcătuieşte împotriva lui Hristos, acela care vorbeşte de rău pe scumpii Săi slujitori. Trebuie să ne lăsăm o dată pătrunşi de însemnătatea acestor cuvinte: „Cum de nu v-aţi temut să vorbiţi împotriva robului Meu?”

Dumnezeu să ne dea harul să nu ne lăsăm târâţi în acest păcat grozav! Sa veghem să nu fim găsiţi săvârşind ceea ce supară pe Dumnezeu, adică vorbind împotriva celor ce sunt dragi inimii Sale. Nu este nici unul din copiii lui Dumnezeu, la care să nu putem găsi măcar ceva bun, numai să căutăm cu luare aminte. Să nu ne oprim decât la binele acesta. Să-l urmărim, să-l întărim şi să-l facem să crească cu orice preţ. De altă parte, daca n-am putut să găsim nici-un pic de bine la fratele şi tovarăşul nostru de slujbă; dacă ochiul nostru n-a descoperit decât cusururi; dacă n-am izbutit să zărim măcar o scânteie de viaţă în cenuşa – măcar o piatră scumpă în grămada de murdărie, dacă n-am văzut decât o fire pământească, atunci, cu o mâna plină de iubire, să întindem vălul tăcerii peste fratele nostru şi să nu vorbim despre el, decât la scaunul harului.