Partea înfăţişată în acest mic capitol, poate fi privită sub două înfăţişări deosebite: una care înfăţişează lucruri ce se vor petrece în viitor şi alta în legătură cu purtarea noastră în viaţa de toaie zilele.
În unirea lui Moise „cu femeia etiopiana” ni se arată marea şi minunata taină a unirii Bisericii cu Hristos, Capul său. Acest lucru l-am întâlnit în studiul nostru asupra cărţii Exodului; aici însă îl găsim sub o înfăţişare cu totul deosebită: unirea lui Moise cu femeia etiopiana aţâţă vrăjmăşia lui Aaron şi a Mariei. Faptele pline de măreţie, izvorâte din har, sunt întâmpinate cu împotrivire de cei ce ţin seamă numai de legăturile fireşti şi de mijloacele care stau în puterea oamenilor.
Noi ştim, din cele scrise în Noul Testament, că întinderea harului la Neamuri a stârnit ura cea mai mare şi cea mai grozavă a Iudeilor. Ei nu voiau ca să se împărtăşească din har şi Neamurile, nu voiau să creadă că aceasta e voia lui Dumnezeu; nu voiau nici măcar să audă de lucrul acesta. Capitolul 11 al Epistolei către Romani, are în vedere lucrul acesta, când apostolul zice Neamurilor: „După cum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu, şi după cum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum, tot aşa ei acum, n-au ascultat, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare” (Romani 11:30-31).
Iată ce ne este înfăţişat în istoria lui Moise. El se dă cu totul lui Israel, fraţilor săi trupeşti; ei însă, în neîncrederea lor, îl leapădă. L-au izgonit şi nu l-au voit. Faptul acesta, în înţelepciunea fără margini a lui Dumnezeu, ajunge un prilej de îndurare pentru o străină, – căci, în vremea când Moise e îndepărtat de către Israel, încheie acea legătură tainică şi plină de tâlc cu o femeie păgână, legătură împotriva căreia se ridică şi vorbesc Măria şi Aaron, în capitolul nostru, împotrivirea lor atrage judecata lui Dumnezeu. Măria se umple de lepră şi ajunge astfel o fiinţă pângărită, văitată de toată lumea. Şi lepra n-o părăseşte decât în urma rugăciunii aceluia, pe care-l vorbise de rău.
Tot aşa şi Iudeii n-au crezut marele adevăr al îndurării dăruite Neamurilor, iată de ce, mai în urmă a căzut mânia peste ei. Mai târziu însă vor fi aduşi şi ei la scaunul îndurării ca şi Neamurile. Dar cât de umilitor e pentru ei care căutau să rămână pe temeiul făgăduinţei şi al drepturilor date de Dumnezeu numai lor. Aşa a găsit însă cu cale înţelepciunea lui Dumnezeu, căreia apostolul i-a înălţat acest măreţ cântec
„O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui! Şi în adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?” Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin” (Romani 11:33-36).