Nici-un cuvânt despre Dumnezeu. El e cu desăvârşire uitat. De s-ar fi gândit la El, daca ar fi pus pe uriaşi alături de El, puţin le-ar fi păsat că ar fi fost lăcuste sau oameni. De fapt, prin necredinţa lor au coborât pe Dumnezeu la treapta unei lăcuste. E izbitor de altfel faptul dovedit că necredinţa izgoneşte totdeauna pe Dumnezeu. Acest lucru e adevărat pentru toate timpurile, pentru toate locurile şi pentru toate împrejurările. Nu este nici-o abatere de la această regulă. Necredinţa ţine socoteală de lucrurile şi împrejurările omeneşti, le cumpăneşte şi de aici scoate încheieri; dar toate încheierile şi toate judecăţile sale sunt întemeiate pe izgonirea lui Dumnezeu. Puterea dovezilor ei se întemeiază pe alungarea lui Dumnezeu. Daţi loc însă lui Dumnezeu şi toate încheierile necredinţei se vor nărui la picioarele voastre.

Astfel, în împrejurarea amintita, care e răspunsul credinţei la toate împotrivirile ridicate de cei zece necredincioşi? Singurul răspuns întreg, pe deplin mulţumitor şi care nu îngăduie nici-o împotrivire, este: Dumnezeu.

Cititorule, cunoşti tu ceva din puterea şi preţul acestui răspuns binecuvântat? Cunoşti tu pe Dumnezeu? îţi umple sufletul tău? Este El cheia de dezlegare a tuturor greutăţilor tale? Ştii tu, din viaţa ta, ce înseamnă o umblare zi de zi cu Dumnezeul Cel Viu? Cunoşti tu puterea şi liniştea deplină izvorâtă din faptul încrederii tale în El, în toate împrejurările acestei vieţi vremelnice? Dacă nu e aşa, îngăduie-mi să te îndemn să nu mai rămâi nici-un ceas măcar, în această stare. Drumul e deschis. Dumnezeu S-a descoperit în Isus Hristos sprijinul, nădejdea şi adăpostul oricărui suflet tulburat. Priveşte la El acum – chiar acum „Câtă vreme se poate găsi; cheamă-L câtă vreme este aproape!” „Oricine va chema Nu mele Domnului va fi mântuit” şi „Cel ce se încrede în El nu va fi dat de ruşine”.

Iar dacă tu, prin har, cunoşti pe Dumnezeu ca Mântuitor al tău, ca Tată al tău, caută să-L preamăreşti, în purtarea ta de fiecare zi, printr-o încredere de copil şi întreagă, în toate lucrurile. El să fie un adăpost neclintit pentru tine în toate împrejurările şi astfel, în ciuda tuturor greutăţilor, sufletul tău sa rămână într-o pace netulburată!