Ce clipă însemnată în viaţa lui Moise! Ar fi putut s-o socotească, un prilej, ce nu trebuie pierdut cu nici-un preţ. Niciodată, nici înainte, nici după aceasta, nu mai vedem pe vreun om, care să aibe, deschisă înaintea lui, o astfel de poartă. Vrăjmaşul şi chiar inima sa ar fi putut zice: „Iată clipa prielnică pentru tine. Ţi s-a făgăduit că vei ajunge căpetenia şi întemeietorul unui neam mare şi puternic – şi făgăduinţa aceasta ţi-a făcut-o chiar Dumnezeu. Tu n-ai umblat după ea, însuşi Dumnezeul cel viu a venit cu ea înaintea ta şi ai fi nebun, dacă i-ai da cu piciorul”.
Moise însă nu era iubitor de sine. El era pătruns în întregime de Duhul lui Hristos ca să mai dorească ceva pentru slava sa. N-avea ambiţiuni omeneşti. El nu dorea altceva decât slava lui Dumnezeu şi binele poporului Său. Ca să-şi împlinească această dorinţă, el era gata să se jertfească pe sine şi interesele sale. Ascultaţi răspunsul lui minunat; în loc sa primească făgăduinţa cuprinsă în aceste cuvinte: „Pe tine te voi face un neam mai mare şi mai puternic decât el” – în loc să arate că, de abia a aşteptat acest prilej, ca să-şi facă un nume şi să se acopere de faimă omenească – el se uită cu totul pe sine şi răspunde în graiul celei mai desăvârşite lepădări de sine.