Cuvântul care pătrunde intenţiile inimii stabileşte cu grijă distincţia între păcatele „din greşeală“ (v. 22), rezultate din ignoranţă sau din neglijenţă (sau nechibzuinţă), şi păcatele din „îngâmfare“ (v. 30 vezi şi nota b), comise cu o voită sfidare a voinţei divine. Pentru această ultimă categorie de păcate nu era nici un remediu, cum ni se arată prin exemplul pedepsirii omului care n-a respectat Sabatul (v. 32-36). „Cine îşi înţelege greşelile? Curăţeşte-mă de cele ascunse ale mele“ − se roagă psalmistul, dar, conştient de slăbiciunea lui, adaugă − „Păzeşte, de asemenea, pe slujitorul Tău de păcatele mândriei, ca să nu stăpânească ele peste mine ...“ (Psalmul 19.12, 13).În ce priveşte răul, israelitul mai dispunea de un mijloc de prevenire: aceşti ciucuri legaţi cu un fir albastru la veşminte, vorbind de legăturile lor cu Domnul şi avertizând constant să nu-şi întineze hainele. Frumos simbol pentru noi, cei credincioşi, aceasta reprezentând caracterul nostru ceresc, pe care nu trebuie să-l uităm niciodată! Astfel vom fi păziţi cu privire la păcatul din umblarea noastră şi de asemeni de a căuta poftele inimii sau ale ochilor (v. 39). „Căutaţi cele de sus ... gândiţi la cele de sus ...“ îndeamnă apostolul (Coloseni 3.1-2). Aceasta pentru că acolo este Hristos − satisfacţia inimilor noastre − aşezat la dreapta lui Dumnezeu.