Aici avem răspunsul lui Dumnezeu la întrebarea ridicată de copiii lui Israel: „Va trebui oare să murim cu toţii?” „Nu”, răspunde Dumnezeul milei şi al îndurării. Şi pentru ce nu? Pentru că „Aaron şi fiii săi vor fi îndatoraţi să păzească toate cele privitoare la sfântul locaş şi altar ca să nu mai fie mânie împotriva copiilor lui Israel”. Astfel poporul învaţă, ca trebuie să şi caute izbăvirea şi adăpostul sigur, tocmai în acea preoţie, pe care a dispreţuit-o atât de mult şi împotriva căreia a vorbit atât de mult.
Trebuie să luăm seama că fiii lui Aaron şi casa tatălui său erau tovarăşi la răspunderile şi la drepturile preoţiei. Leviţii erau încredinţaşi lui Aaron ca un dar, ca sa facă slujba cortului întâlnirii. Ei trebuiau sa slujească sub cârmuirea lui Aaron, căpetenia casei preoţeşti. Lucrul acesta ne arata o frumoasă lecţie, atât da trebuincioasă creştinilor din zilele noastre. Toţi avem nevoie să ne aducem aminte că orice slujire, ca să fie de preţ şi primita, trebuie făcuţi cu supunere şi sub călăuzirea Marelui nostru Preot. Apropie de asemenea de tine, pe fraţii tăi, seminţia lui Levi, seminţia tatălui tău, ca să fie legaţi de tine şi să-ţi slujească. Aceasta dă o însemnătate deosebită tuturor amănunţimilor slujbei levitului. O seminţie întreagă de lucrători era alipită de Marele Preot, si-i era supusă. Totul se făcea sub cârmuirea şi sub controlul său. Tot aşa trebuie să lucreze şi în zilele noastre toţi lucrătorii lui Dumnezeu. Orice slujire a creştinului trebuie făcută din încuviinţarea şi sub călăuzirea Marelui şi Singurului nostru preot, într-o desăvârşită supunere, altfel ea n-are nici-un preţ. Poate cineva să lucreze mult, să desfăşoare multă munca pentru lucrul lui, dacă Hristos nu este ţinta de căpetenie a dorinţelor sale, dacă autoritatea şi călăuzirea Sa nu sunt recunoscute pe deplin, lucrul său n-are nici-un preţ şi nu va sluji la nimic.
Pe de altă parte, cea mai mica lucrare de slujire, cel mai mic lucru, făcut sub privirea lui Hristos şi în legătură strânsă cu El, îşi are preţul său în ochii lui Dumnezeu şi-şi va primi negreşit răsplată. Ce mângâiere şi câtă îmbărbătare pentru lucrătorul plin de râvnă! Leviţii trebuiau să lucreze sub cârmuirea lui Aaron? Creştinii trebuie sa lucreze sub cârmuirea lui Hristos. Faţa de El suntem răspunzători. Bun lucru şi destul de frumos e să mergem într-o deplina înţelegere cu scumpii noştri tovarăşi de lucru şi sa ne supunem unii altora, în frica de Domnul. Departe de noi să fie gândul de a avea un duh de neatârnare trufaşă, sau orice altă stare de suflet, care ar împiedeca o întovărăşire din toata inima şi plină de bucurie cu fraţii noştri, pentru orice lucrare bună. Toţi Leviţii erau „legaţi de Aaron” în ce priveşte lucrul lor şi prin urmare erau legaţi şi unii de alţii. Ei trebuiau deci să lucreze împreună. Dacă un Levit ar fi întors spatele fraţilor săi, l-ar fi întors chiar lui Aaron. Am putea să ne închipuim pe un Levit supărându-se pe fraţii săi, din pricina purtării lor şi zicând: „Nu pot să merg mai departe împreună cu fraţii mei. Trebuie să merg singur. Voi sluji mai departe lui Dumnezeu şi voi lucra sub călăuzirea lui Aaron, dar voi căuta să stau departe de fraţii mei, pentru că nu mă pot înţelege cu ei, în privinţa chipului cum trebuie să lucrăm”.
Uşor putem vedea şubrezenia şi greşeala unei astfel de judecăţi. Ce şi-ar fi ales o astfel de purtare, ar fi dat naştere la turburare. Toţi erau chemaţi să lucreze împreună, oricât de deosebit ar fi fost lucrul încredinţat fiecăruia.
E bine să ne amintim că însărcinările lor erau deosebite şi ca fiecare, era chemat să lucreze sub poruncile lui Aaron. Într-o lucrare săvârşită de toţi laolaltă, fiecare îşi avea răspunderea sa. Noi dorim din toată inima să îmbărbătăm în toate chipurile unitatea în lucrarea pentru Domnul, dar niciodată nu trebuire să îngăduim ca ea să încalce felul deosebit de slujire al fiecăruia dintre noi, s-au să se amestece cineva în legăturile lucrătorului cu Domnul. Biserica este un mare câmp de lucru, pentru tot felul de lucrători ai Domnului. Nu trebuie să căutăm să-i facem să lucreze toţi într-un chip asemănător, s-au sa închidem feluritele daruri ale slujitorilor lui Hristos în făgaşurile şi vechile noastre obişnuinţe. Lucrul acesta nu va fi niciodată binecuvântat. Unirea cea mai strânsa va merge mână în mână cu cele mai deosebite feluri de a sluji, după darul dat fiecăruia, daca toţi la un loc şi fiecare în parte, ne vom aduce aminte că suntem chemaţi să slujim împreună sub călăuzirea lui Hristos.
Iată marea taină: toţi laolaltă sub călăuzirea lui Hristos. Să ne amintim necurmat lucrul acesta. El ne va ajuta să recunoaştem şi să preţuim felul de a lucra al altuia, care poate fi deosebit de al nostru, toi el ne va păzi de orice simţământ de mândrie faţă de partea noastră de slujire, învăţându-ne că şi unii şi alţii, nu suntem decât nişte tovarăşi, într-un singur şi în acelaş câmp de lucru, şi că marea dorinţă a inimii Stăpânului nu se poate împlini decât atunci, când fiecare lucrător îşi urmează felul său deosebit de lucru şi-l urmează într-o fericita înţelegere cu toţi ceilalţi.
Se găsesc persoane care au un obicei de a vorbi de rău lucrul pe care-l fac alţii. Să ne păzim de lucrul acesta cu multă grijă. Dacă toţi ar lucra în acelaş fel, unde ar mai fi acea felurime care deosebeşte lucrarea şi pe lucrătorii Domnului în lume? Şi nu e vorba numai de felul lucrării ci şi de felul deosebit în care lucrează fiecare lucrător în parte. Veţi întâlni doi evanghelişti însufleţiţi amândoi de o vie dorinţă să mânuiască sufletele, predicând fiecare acelaş adevăr şi totuşi vei vedea o mare deosebire, în ce priveşte felul în care va căuta fiecare sa ajungă la aceeaşi ţintă. Trebuie să ne aşteptăm la lucrul acesta şi nu numai aici, ci în toate ramurile slujirii creştineşti. Creştinul n-ar trebui să facă nimic care să nu fie în atârnare şi sub cârmuirea lui Hristos. Şi tot ce poate să fie făcut astfel, va fi negreşit făcut în părtăşie şi în înţelegere cu cei ce merg cu Hristos.