Avem acum sub ochi una din părţile cele mai însemnate din cartea Numerilor. Ea cuprinde orânduirea atât de însemnată şi plină de învăţături a „vacii roşii”. În cele dintâi şapte capitole din Levitic, avem o arătare amănunţită a învăţăturilor despre jertfe şi totuşi nu se pomeneşte nimic aici despre „vaca roşie”. De ce?

Ce putem învăţa din faptul că aceasta frumoasă orânduire este arătată în această carte şi nicăieri în altă parte? Credem ca acest fapt ne dă o nouă şi izbitoare dovadă despre felul deosebit de a fi al acestei cărţi. Vaca roşie e ceva care ţine numai de pustie. Ea era leacul lui Dumnezeu împotriva pângăririlor drumului. Ea înfăţişează moartea lui Hristos, pentru curăţirea păcatelor şi ca răspuns la toate nevoile noastre, în timpul călătoriei noastre printr-o lume stricată, ca să ajungem în patria noastră cerească. Facă Duhul Sfânt, care ne-a dat cunoştinţa acestui lucru să-l înţelegem bine şi să ne slujim de el când va fi nevoie!

Dacă privim pe Domnul Isus cu ochiul credinţei, vedem aici nu numai pe Cel care era fără nici-o pată în sfânta Sa Persoană, ci şi pe Acela care n-a purtat niciodată jugul păcatului. Duhul Sfânt este totdeauna un păzitor gelos al slavei lui Hristos, şi-i place să-L înfăţişeze sufletului în toată strălucita şi nepreţuita Sa strălucire. Iată pentru ce fiecare lucru care-L închipuie pe El, care vrea să ni-L înfăţişeze pe El, mărturiseşte totdeauna această grijă de seamă. Mântuitorul nostru s-a păstrat cu desăvârşire curat şi neîntinat de nici-o urmă de păcat. Niciodată jugul nelegiuirii n-a apăsat grumazul Său. Când vorbea de „jugul Său” (Matei 11: 29), acesta era jugul supunerii desăvârşite faţă de voia Tatălui, în toate lucrurile. Acesta a fost singurul jug pe care L-a purtat şi pe care nu 1-a lăsat nici-o clipa, din leagănul în care se odihnea ca copil slab şi micuţ şi până la crucea pe care a murit ca jertfă.

Când S-a suit pe cruce, ca să ne ispăşească păcatele noastre şi să pună temelia desăvârşitei noastre curăţiri de orice păcat, a făcut lucrul acesta ca Acela, care niciodată în timpul sfintei Sale vieţi, n-a purtat jugul păcatului. El era „fără păcat” şi astfel era cu desăvârşire vrednic şi singurul în stare să facă marea şi slăvită lucrare a ispăşirii. „Fără pată… şi care să nu fi fost pusă la jug”. Aceste două cerinţe sunt întrebuinţate de Duhul Sfânt, ca să arate desăvârşirea Domnului Isus, care era fără pată nu numai în firea Sa, dar şi în legăturile Sale cu cei din jurul Său. Nici în Fiinţa Sa şi nici în legăturile Sale cu lumea din afară, El nu S-a supus în nici-un fel îndemnurilor păcatului şi morţii. El a cunoscut ca adevărat împrejurările şi starea noastră, însă în El nu era păcat şi jugul păcatului n-a apăsat deloc asupra Lui.