Să vedem acum la ce şi cum se întrebuinţa apa de curăţire pregătită din cenuşa vacii. E destul de serios să ai a face cu Dumnezeu, să umbli cu El zilnic în mijlocul unei lumi stricate şi cu putere de a strica tot ce e în ea. Dumnezeu nu poate trece cu vederea nici-un lucru necurat, în aceia cu care binevoieşte să umble şi în care locuieşte El. El poate sa ierte şi să ridice păcatele, El poate vindeca şi curaţi şi drege; însă nu poate să treacă cu vederea, la ai Săi, un rău, care n-a fost judecat. Daca ar face lucrul acesta, ar fi să-şi tăgăduiască Numele şi Fiinţa Sa. De la întâia vedere, acest adevăr se arată măreţ şi binecuvântat.
Dar ce lucru minunat! Numai noi avem bucuria să avem a face cu Acela, a cărui stare de faţă cere şi asigură sfinţenia. Noi trecem prin lumea în care suntem împresuraţi de înrâuriri stricăcioase. Adevărata întinare nu are loc, când te atingi de „vreun mort sau, de vreun trup omenesc mort sau, de vreun mormânt”, Acestea erau, după cum ştim, umbra lucrurilor viitoare duhovniceşti, de care noi suntem în primejdie să ne atingem în fiece clipă. Nu ne îndoim că, cei ce au mult a face cu lucrurile acestei lumi, simt nevoia şi marea greutate de a ieşi din ele cu mâinile curate. Aşa fiind, câtă nevoie avem să veghem cu sfinţenie asupra tuturor lucrărilor şi legăturilor noastre, ca să nu căpătăm întinări, care ar rupe legătura noastră cu Dumnezeu! El vrea sa fim într-o stare vrednică de El însuşi: „Fiţi sfinţi, căci şi eu sunt sfânt”.
Cetitorul creştin, a cărui inima suspina după sfinţenie, ar putea întreba. Ce trebuie să facem atunci, când suntem împresuraţi din toate părţile de înrâuriri vătămătoare şi porniţi să ne întinam atât de uşor? Şi mai departe: dacă e cu neputinţă să avem părtăşie cu Dumnezeu, câta vreme mâinile noastre sunt necurate şi câtă vreme cugetul ne osândeşte, ce este de făcut? Răspundem: înainte de toate, fii veghetor. Sprijineşte-te în totul şi cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. El este credincios şi plin de îndurare, un Dumnezeu care ascultă rugăciunea şi o împlineşte, un Dumnezeu darnic, căruia nu-i pare rău de ceea ce îţi dă. „El dă un har şi mai mare”. Această făgăduinţă este ca o poliţa, pe care poţi scrie suma, pe care o doreşti. Doreşti cu adevărat să înaintezi în viaţa dumnezeiască şi să creşti în sfinţenie? Ia seama atunci sa nu umbli, nici măcar o singura clipă, în atingere cu ceia ce întinează mâinile, îţi răneşte cugetul, întristează pe Duhul Sfânt şi strică legătura cu Tatăl. Fii hotărât! Ai o inima întreagă! Părăseşte numaidecât orice lucru necurat! Oricât de mult te-ar costa, părăseşte-l. Orice pierdere ţi-ar aduce, desparte-te de el! Nici-un interes lumesc, nici-un câştig pământesc nu pot să cumpănească pierderea unui cuget curat, a păcii inimii şi a bucuriei strălucite de a vedea faţa Tatălui. Nu eşti încredinţat de lucrul acesta? Dacă eşti, caută de trăieşte această încredinţare!