Avem aici temelia nezguduită a adevăratei curăţiri. Este vorba aici numai de o „sfinţire pentru curăţirea trupului” (Evrei 9:13). Noi trebuie să vedem însă lucrul adevărat dincolo de cel care doar îl închipuia, să vedem trupul deasupra umbrei, în întâia stropire cu sângele vacii roşi, înaintea cortului întâlnirii, avem înfăţişarea desăvârşită a sângelui lui Hristos în faţa lui Dumnezeu, ca singurul loc de întâlnire între Dumnezeu şi cugetul omenesc. Numărul „şapte”, după cum ştim, arată desăvârşirea dumnezeiască. Aici avem moartea lui Hristos, ca ispăşire pentru păcat, adusă lui Dumnezeu în toată desăvârşirea ei şi tot astfel primită de Dumnezeu. Totul se întemeiază pe această lucrare dumnezeiască. Sângele s-a vărsat şi după aceia a fost înfăţişat înaintea unui Dumnezeu sfânt, ca o deplina ispăşire a păcatului.
Lucrul acesta, primit prin credinţa, poate să scoată din cuget orice simţământ de vinovăţie şi orice teamă de pedeapsă. Nimic nu este înaintea lui Dumnezeu, decât desăvârşita lucrare ispăşitoare a lui Hristos. Păcatul a fost şters cu desăvârşire, prin nepreţuitul sânge al lui Hristos. Cine crede lucrul acesta, capătă o pace deplină a cugetului său.
Cetitorul trebuie să ia seama că nu se mai pomeneşte în nici-o altă parte din acest capitol despre stropirea sângelui. Lucrul acesta se află într-o potrivire desăvârşită cu cele cuprinse în Evrei cap. 9 şi 10. Este încă o dovada despre dumnezeiasca alcătuire şi unitate a acestei minunate cărţi. Jertfa lui Hristos fiind desăvârşita, nu e nevoie să se repete. Puterea ei dumnezeiască este veşnică: „Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta, şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică. Căci, dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!” (Evrei 9:11-14). Luaţi seama la puterea cuvintelor: „o dată pentru totdeauna” şi „veşnică”. Ele arata desăvârşirea şi puterea dumnezeiască a jertfei lui Hristos. Sângele s-a vărsat o singură dată pentru toţi şi pentru totdeauna. Să gândească cineva că această minunată lucrare trebuie repetată, ar fi să tăgăduiască preţul ei veşnic şi desăvârşit şi s-o coboare la treapta sângelui taurilor şi al ţapilor.
Şi mai departe: „Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea. Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe sine însuşi, ca marele preot, care intră în fiecare an în Locul preasfânt cu un sânge, care nu este al lui; fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii, pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa” (Evrei 9:23-26). Păcatul deci a fost şters. El nu poate să fie şters şi în acelaşi timp să apere şi cugetul credinciosului. Acest lucru este destul de bine arăt în versetele, care isprăvesc acest capitol: „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă” (Evrei 9: 27-28). Ce lucru minunat se vede în grija răbdătoare, cu care lămureşte Duhul sfânt întreaga învăţătură. El ne desfăşoară adevărul măreţ al desăvârşirii jertfei lui Isus, şi lucrul acesta îl face în aşa fel, încât încredinţează sufletul şi ridică de pe cuget povara care-l apasă. Nemărginirea îndurării lui Dumnezeu s-a arătat nu numai prin aceia că a săvârşit lucrarea răscumpărării vecinice pentru noi, dar şi prin faptul ca a cercetat cu multă răbdare şi deplin, a lămurit şi a dat atâtea dovezi în privinţa acestei lucrări, încât nimeni să nu mai poată ridica nici cea mai mică împotrivire. Să ascultam mai departe şi alte lămuriri ale acestei îndurări şi facă Duhul sfânt ca ele să se întipărească în inima cetitorului!
„În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie. Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţiţi o dată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate? Dar aducerea aminte a păcatelor este înnoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe;căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele” (Evrei 10:1-4). Ceia ce nu putea să facă niciodată sângele taurilor şi al ţapilor, a făcut pentru totdeauna sângele lui Isus. Tot sângele care a curs în jurul altarelor lui Israel – milioanele de jertfe aduse după cerinţele slujbei mozaice, n-au putut şterge măcar o singură pată de pe cuget şi n-au putut să dea lui Dumnezeu, care urăşte păcatul, dreptul sa primească măcar un singur păcătos. „Este cu neputinţa ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele”. „De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul Cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege), apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desfiinţează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua. Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna” (Evrei 10:5-10).
Să băgăm de seamă: Dumnezeu nu privea deloc cu plăcere şirul nesfârşit de jertfe ce I se aduceau potrivit legii. Ele n-aveau nici-o putere să împlinească ceea ce Dumnezeu avea pe inimă, pentru poporul Său şi anume: dezlegarea desăvârşită de sarcina păcatului şi aşezarea lui într-o deplina pace a cugetului. Lucrul acesta însă 1-a făcut Isus, prin jertfirea scumpului său sânge. El a făcut voia lui Dumnezeu şi binecuvântat să fie Numele Său, căci n-are de ce să mai săvârşească din nou acea lucrare! Noi putem să nu credem că lucrarea s-a săvârşit, putem opri sufletele noastre să se supună puterii sale, putem lepăda pacea, care stă gata să-şi facă loc în cugete, putem sa nu vrem să ne bucuram de slobozenia de duh pe care poate să ne-o dea ea, totuşi lucrarea rămâne îmbiată credinţei noastre, în preţul ei nepieritor, înaintea lui Dumnezeu.
Dovezile Duhului, cu privire la această lucrare, rămân şi ele în picioare în toată puterea şi strălucirea lor şi nici îmbrobodirile întunecoase ale Satanei, nici judecăţile noastre necredincioase, nu vor fi în stare să le aducă vreo atingere. Ele pot, cel mult, să împiedice inimile noastre, să se bucure de îndurarea lui Dumnezeu şi lucrul acesta îl fac; adevărul rămâne întotdeauna acelaş.
„Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele, El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui. Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi” (Evrei 10:11-14).
Pe temeiul sângelui lui Hristos, ni s-a dat o desăvârşire vecinică şi putem adăuga cu toată încredinţarea că, datorită tot sângelui acestuia, sufletele noastre pot gusta şi trăi această desăvârşire. Să nu-şi închipuie cineva că preţuieşte lucrarea lui Hristos, sau că primeşte mărturia dată de Duhul Sfânt despre vărsarea şi stropirea cu sângele lui Hristos, cată vreme nu vrea să primească iertarea deplină a păcatelor, câştigată şi dăruită lui de sângele crucii. Nu dă semn de adevărată credinţă şi evlavie cel ce făgăduieşte ce a făcut îndurarea lui Dumnezeu pentru noi şi ce ne înfăţişează Duhul Sfânt în paginile Cărţii sfinte.
Cetitor creştin, cercetător neliniştit, nu ţi se pare ciudat că Cuvântul lui Dumnezeu ne arată pe Hristos aşezat la dreapta lui Dumnezeu, după ce a săvârşit o răscumpărare vecinică şi totuşi noi să nu fi mers mai departe decât Iudeii, care aveau doar un preot dintre oameni, care făcea slujbă în fiecare zi şi aducea de multe ori aceleaşi jertfe?
Noi avem un Preot Dumnezeu, care S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu. Iudeii n-aveau decât un preot om, care nu putea niciodată, în slujba Sa, să pună capăt jertfelor şi să se aşeze la dreapta lui Dumnezeu, pentru totdeauna. Şi totuşi în ce priveşte starea duhului, a sufletului şi a cugetului nostru, suntem noi într-o stare mai bună decât ei? E cu putinţă ca, având o jertfă desăvârşită, pe care putem sa ne sprijinim, sufletele noastre să nu cunoască niciodată pacea deplină? Duhul Sfânt, după cum am văzut, din feluritele locuri scoase din epistola către Evrei, n-a lăsat la o parte nimic din ce ar putea să facă lumină desăvârşită în sufletele noastre, cu privire la faptul minunat al deplinei ştergeri a păcatului, prin sângele lui Hristos. Pentru ce dar nu te bucuri chiar acum de pacea trainică şi deplină, pe care o dă el cugetului tău? Cum, sângele lui Hristos n-a făcut pentru tine nimic mai mult, decât ce făcea pentru închinătorul iudeu sângele unui taur?
S-ar putea totuşi ca cetitorul, drept răspuns la toate acestea, să spună: „Nu am nici pic de îndoială în privinţa puterii sângelui lui Hristos. Cred ca el curăţă orice păcat. Cred de asemenea că, toţi cei ce-şi pun încrederea în acest sânge, sunt deplin fericiţi, vor fi vecinic fericiţi. În privinţa acestor lucruri n-am nici-o greutate. Ceea ce mă frământă, nu este puterea sângelui lui Hristos, în care cred deplin ci gândul, sau mai bine zis întrebarea daca pot avea în mine însumi o dovadă a puterii acestui sânge. Aici e toată taina greutăţilor mele. Adevărul despre sângele lui Hristos e limpede ca lumina zilei, dar întrebarea, dacă eu pot găsi în mine o dovadă vie a acestui sânge, este învăluită într-un întunerec adânc”.
Daca aceasta e întrebarea, care se ridica în sufletul cetitorului, este dovada că are nevoie să cugete adânc la stihul 4 al capitolului nostru din Numeri.
El va găsi că adevărata temelie a curăţirii păcatelor stă în aceea că sângele jertfei a fost adus înaintea lui Dumnezeu şi a fost primit de El. Acesta e un adevăr prea însemnat, dar prea puţin înţeles. Cât de însemnat e ca un suflet neliniştit, să aibă o vedere lămurită în privinţa adevărului ispăşirii! Noi avem pornirea firească să ne îngrijim de gândurile şi de simţămintele noastre, cu privire la sângele lui Hristos, în loc să ne umplem chiar de însuşi acest sânge şi de gândurile cu care îl priveşte Dumnezeu. Dacă sângele a fost înfăţişat înaintea lui Dumnezeu, dacă El l-a primit, dacă El S-a slăvit pe Sine însuşi ştergând păcatul, ce mai rămâne atunci unui cuget tulburat, decât să-şi găsească liniştea şi pacea deplină în acest sânge, care a împăcat toate drepturile lui Dumnezeu şi toate însuşirile Sale şi a câştigat acel loc minunat, în care, un Dumnezeu care urăşte păcatul se poate întâlni cu un sărman păcătos pierdut, din pricina păcatului? Pentru ce sa vârâm aici întrebarea despre dovezile din noi, cu privire la puterea minunată de curăţire a sângelui lui Hristos, ca şi cum această lucrare n-ar putea fi deplină fără ceva din mine, oricum s-ar numi acest ceva: interes, simţăminte, încercări, etc. De ce să nu ne întemeiem numai şi numai pe Hristos? În El vom avea dovezi nezguduite, însă din clipa când inima caută să găsească în ea însăşi astfel de dovezi – din clipa în care ochiul nostru îşi ia privirile de la acest minunat şi dumnezeiesc sânge, pe care ni-l pune înainte Cuvântul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt, îşi fac loc nedumeririle şi negurile întunecoase, ce învăluie sufletul şi-l frământa în nelinişte, făcându-l să privească spre sărăcăcioasele şi înşelătoarele sale simţăminte, în loc să se bucure de desăvârşita lucrare a sângelui lui Hristos. Binecuvântat să fie Dumnezeu, căci avem aici temelia neclătinată a „curăţirii păcatului” şi a păcii depline pentru cuget! Lucrarea ispăşitoare s-a făcut. Totul s-a săvârşit. Persoana închipuită prin vaca roşie a fost junghiată. El S-a dat morţii sub mânia şi judecata unui Dumnezeu drept, pentru ca toţi cei ce-şi pun încrederea în El să poată să cunoască, în adâncul inimilor lor, curăţirea dumnezeiască şi pacea deplină. Cugetul nostru este curăţit nu prin gândurile noastre despre sânge, ci prin însuşi sângele.
Trebuie să stăruim asupra acestui lucru. Dumnezeu însuşi a făcut ca dovada pe care ne întemeiem noi, să aibă preţ şi această dovadă se găseşte numai în sângele lui Isus. O, ce scump e sângele lui Isus! El dă o pace deplină oricărui suflet turburat, care se încrede în veşnica Sa putere. Pentru ce însă adevărul binecuvântat despre sângele lui Isus este atât de puţin înţeles şi atât de puţin preţuit? Pentru ce se caută să se mai vâre aici şi altceva? Duhul Sfânt să călăuzească pe cetitorul care n-are pace, să-şi îndrepte inima şi cugetul spre jertfa ispăşitoare a Mielului lui Dumnezeu!