Dacă în sânge avem moartea lui Hristos ca singura ispăşire pentru o deplină curăţire a păcatului, în cenuşă avem amintirea şi puterea acestei morţi, folosită de inima noastră prin Duhul şi cu ajutorul Cuvântului, ca să şteargă petele dobândite în mersul nostru zilnic. Dumnezeu nu S-a îngrijit numai de păcatele trecute, ci şi de curăţirea de orice întinare făcută după ce ne-am întors la El, pentru ca totdeauna să putem sta înaintea Lui, în starea pe care o dă lucrarea desăvârşită a lui Hristos. El vrea să fim cu desăvârşire curaţi, ca astfel să putem să ne înfăţişam înaintea scaunului harului, înaintea sfinţeniei Sale. Şi nu numai El însuşi ne vede astfel curaţi, dar, în veci fie binecuvântat Numele Sau, El ar vrea să fim tot aşa şi în adâncul cugetului nostru. El vrea ca, prin Duhul şi Cuvântul Său, să ne dea o încredinţare adâncă, despre desăvârşita curăţenie în care suntem văzuţi de ochii Săi, pentru ca izvorul nevăzut al părtăşiei noastre cu El, să poată curge limpede şi fără nici-o piedecă. „Dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat” (1Ioan 1:7). Dar dacă nu umblăm în lumină şi dacă ne întinăm cu lucruri necurate, ce este de făcui? Cum vom ajunge iarăşi la părtăşia noastră cu El? Numai prin curăţirea întinăciunii. Şi cum trebuie să facem lucrul acesta? Chemând în inimile şi în cugetele noastre adevărul de preţ al morţii lui Hristos. Duhul Sfânt lucrează ca să ne judecăm noi înşine şi face să ne aducem aminte că Hristos a suferit moartea şi pentru întinăciunile şi greşelile, de care ne facem vinovaţi adesea, atât de uşor. Nu este deloc vorba de o nouă stropire şi vărsare a sângelui lui Hristos, căci lucrul acesta e necunoscut în Scriptură, ci numai de amintirea morţii Sale, într-o mai mare putere şi aceasta prin ajutorul şi mijlocirea Duhului Sfânt, „Vaca să fie arsă sub ochii lui… Preotul sa ia lemn de cedru, isop şi cârmâz şi să le arunce în mijlocul flăcărilor care vor mistui vaca… Un om curat să strângă cenuşa vacii şi s-o pună într-un loc curat afară din tabără; s-o păstreze pentru adunarea copiilor lui Israel, ca să facă apa de curăţire. Aceasta este o apă de ispăşire” (Numeri 19:5-9). Dorinţa lui Dumnezeu este ca şi copiii Săi să fie curăţiţi de orice întinăciune şi să meargă despărţiţi de acest veac rău, în care totul este moarte şi stricăciune. Această despărţire o lucrează în inimile noastre Cuvântul, prin puterea Duhului Sfânt. „Har şi pace vouă de la Dumnezeu Tatăl, şi de la Domnul nostru Isus Hristos! El S-a dat pe sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl” (Galateni 1:3-4). Şi mai departe; „aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos. El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune” (Tit 2:13-14). Este vrednic de luat în seamă, cum Duhul lui Dumnezeu leagă totdeauna, foarte strâns, deplina curăţire a cugetului de orice simţământ de vinovăţie, de despicarea de sub orice înrâurire a acestui veac stricat. Să luăm seama, drag cetitor creştin, să păstrăm şi noi întreagă această legătură. De bună seamă, noi nu putem să facem lucrul acesta, decât prin puterea Duhului Sfânt, trebuie să căutăm însă cu stăruinţă să înţelegem şi să arătăm din purtarea noastră zilnică, legătura binecuvântată, care e între moartea lui Hristos, privită întâi ca ispăşire pentru păcat şi apoi ca pricină şi puterea care ne desparte de această lume. Mulţi copii ai lui Dumnezeu nu trec mai departe de cel dintâi adevăr, dacă au ajuns până la el. Mulţi se mulţămesc doar să ştie ca au iertarea păcatelor, prin lucrarea ispăşitoare a lui Hristos, fără să fie morţi faţă de lume, din pricina morţii lui Hristos. Ei nu vor să se facă una cu Hristos, în moartea Lui.
Dacă ne gândim adânc la moartea vacii roşii prin foc şi cercetăm grămada de cenuşă rămasă, ce vom descoperi? S-ar putea răspunde destul de bine: Acolo găsim păcatele noastre, într-adevăr, mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu şi Fiului dragostei Sale! Noi găsim acolo, e adevărat, păcatele noastre, fărădelegile noastre, greşelile noastre, adânca noastră vinovăţie toate acestea însă prefăcute în cenuşă. Atât şi nimic mai mult? Mai vedem apoi aici firea veche în fiecare timp al vieţii ei, de la cel mai înalt până la cel mai de jos punct al istoriei sale. Mai vedem apoi aici şi sfârşitul întregii măriri a acestei lumi. Cedrul şi isopul închipuiesc firea omenească în toată întinderea ei, de la ce are mai însemnat până la ce are mai de preţ. Solomon a vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care creşte pe zid (1 Regi 4:33). „Cârmâzul” este privit de cei ce au cercetat cu grijă Scriptura, ca lucrul care închipuie măreţia omenească, strălucirea lumii, slava ei şi a omului. Mai vedem apoi în cenuşa rămasă de la arderea vacii, sfârşitul măririi acestei lumi şi a oricărei slave omeneşti şi înlăturarea firii omeneşti, cu tot ce se ţine de ea. Această înţelegere a arderii vacii roşii este de o însemnătate adâncă şi ne înfăţişează un adevăr.