Totuşi, sunt în pustie împrejurări şi încercări, prin car trebuie să trecem. Lucrul acesta îl vedem din ceea ce s-a întâmplat lui Israel, în capitolul pe care-l cetim. Ei trebuiau să întâmpine vânturile aspre ale pustiei, şi le-au întâmpinat cu cârtiri şi strigăte de nemulţămire.

Aceasta a fost o clipă dintre cele mai grele pentru inima lui Moise. Noi nu putem să ne dăm seama prea bine ce însemna pentru Moise, să stea în faţa a şase sute de mii de nemulţămiţi, să le asculte ocările şi să i se arunce în spinare vina tuturor nenorocirilor, care au venit peste ei, numai din pricina necredinţei lor. Aceasta nu era o încercare, în care avea nevoie de puţină răbdare. Nu. Nu trebuie să ne mirăm că acest vrednic slujitor se găsea într-o împrejurare foarte grea pentru el. „Moise şi Aaron au plecat de la adunare şi s-au dus la uşa cortului întâlnirii. Au căzut cu faţa la pământ, şi li s-a arătat slava Domnului” (Numeri 20: 6). Este prea mişcător să vezi pe Moise căzând, fără preget, cu faţa la pământ înaintea Domnului. Aceasta era o adâncă uşurare pentru el. Plecând dinaintea unei mulţimi răzvrătite împotriva lui, el se îndreaptă spre Acela, care, singur, avea la îndemână mijloace, cari să fie la înălţimea oricărei împrejurări. „Au căzut cu faţa ia pământ, şi li s-a arătat slava Domnului”. Ei n-au încercat să caute să răspundă poporului. „Au plecat de la adunare” pentru ca să se întemeieze pe Dumnezeul cel viu. Cine altul, afară de Dumnezeul oricărui har putea să acopere miile de nevoi ale vieţii din pustie? Moise spusese bine la început: „Dacă nu mergi Tu însuti cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici” (Exod 33:15). De bună seamă că avea dreptate şi a fost toarte cuminte, când a vorbit aşa. Starea de faţă a lui Dumnezeu era singurul răspuns la întrebările unei asemenea adunări şi era totdeodată răspunsul, care trebuia. Comorile lui Dumnezeu sunt nesfârşite. El nu poate nici-odată să facă să ducă vreo lipsă inima, care se încrede în El. Să ne aducem bine aminte de lucrul acesta. Dumnezeu iubeşte pe cine îl caută din toată inima. El nu oboseşte să se îngrijească de nevoile poporului Său. Dacă aceste adevăruri ar fi totdeauna de faţă în inimile noastre, n-am mai auzi glasuri de nerăbdare şi de nemulţumire, ci mai degrabă am auzi numai cântece de laudă şi de recunoştinţă,