Astfel, în tabăra din vechime şi în Biserica lui Dumnezeu acum, vedem că Dumnezeu nu este un „Dumnezeu al neorânduieli”. Nimic nu putea fi rânduit mai bine decât cele patru tabere de câte trei seminţii fiecare alcătuind un pătrat a cărui fiecare latură îşi avea steagul el. „Copiii lui Israel au să tăbărască fiecare lângă steagul lui, sub semnele caselor părinţilor lui: să tăbărască în faţa şi împrejurul cortului întâlnirii. Dumnezeul oştirilor lui Israel ştia cum să-şi aşeze oştirile. Ar fi o mare greşeală să se creadă că luptătorii lui Dumnezeu nu erau aşezaţi după cele mai bune reguli ale tacticei militare. Nu deloc. Se înţelege ca asta n-o poate crede un necredincios, care se îndoieşte de tot şi nu crede nimic. El măsoară toate după „steagul” lui şi leapădă tot ce nu se potriveşte cu părerile lui, din care lasă afară totdeauna pe Dumnezeu. De aceea toate părerile şi judecăţile lui sunt greşite. De altă parte credinciosul cel mai smerit porneşte de la marele fapt că este un Dumnezeu; şi nu numai că este, dar că El are a face cu făpturile Sale, se interesează şi se amestecă în treburile oamenilor.
Ce mângâiere pentru creştin. Dacă credem că este un Dumnezeu, hotărât că omul nu-l poate judeca. Dumnezeu este acela care judecă ce este bine şi ce este rău, ce este vrednic şi ce nu este vrednic de El. Tot aşa şi cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă este adevărat că este un Dumnezeu şi ca ne-a vorbit, ne-a dat o descoperire şi se înţelege că această descoperire n-are să fie judecată de mintea omului. Ea este mai presus de un astfel de scaun de judecata. Gândiţi-vă numai ce înseamnă să masori Cuvântul lui Dumnezeu după regulile aritmeticii omeneşti. Şi cu foaie acestea tocmai aşa ceva s-a făcut în zilele noastre ca cartea pe care o cercetăm acum.
Simţim nevoia să apăsam deseori în lămuririle noastre asupra cărţilor Scripturii două lucruri întâi Cartea; apoi sufletul; cartea şi cuprinsul ei, sufletul şi nevoile lui. Este o primejdie să te afunzi în cea dintâi şi să uiţi pe cel de al doilea, sau dimpotrivă. Amândouă trebuiesc avute în vedere. Sunt slujitori ai lui Dumnezeu cari cercetează Cuvântul lui Dumnezeu foarte mult. Ei cunosc foarte bine Biblia şi e foarte bine aşa. Un slujitor al lui Dumnezeu fără asta se usucă repede. Dacă cineva nu citeşte Biblia şi n-o cercetează cu rugăciune, nu va avea mare lucru de dat cititorilor sau ascultătorilor săi. Cei-ce predică trebuie „să sape” adânc în Cuvântul lui Dumnezeu. Dar trebuie avut în vedere şi sufletul, cu starea şi nevoile lui. Altfel o astfel de vestire a Cuvântului va fi lipsită de putere. Un om care doar studiază Biblia va fi fără legătura cu viata; un om care studiază numai sufletul, nu va fi pregătii să-i dea hrană. Cine le studiază pe amândouă va fi un bun slujitor al lui Hristos.
Aşa vom căuta să facem şi noi cu cititorul. Călătorind în tovărăşia lui prin cartea aceasta, vom caută nu numai săi punem înainte minunăţiile şi învăţăturile frumoase pe cari le scoatem din ea, ci vom simţi de datoria noastră săi mai punem din când în când câte o întrebare, ca să poată vedea dacă şi în ce măsură a văzut sau a învăţat sau trăit aceste lucruri. Şi începem chiar acum.
Mai întâi, prietene dragă, eşti tu lămurit cu privire la „spiţa neamului” tău? Eşti tu încredinţat că eşti de partea Domnului? Te rog nu lăsa întrebarea aceasta fără răspuns. Te-am mai întrebat odaia şi te mai întreb şi acum. Poţi Şi Ştii tu să-ţi spui spiţa duhovnicească a neamului tău? Acesta este cel dintâi lucru pentru un luptător ai lui Dumnezeu. Nu-ţi foloseşte la nimic să intri în lupta câta vreme nu eşti lămurit în această privinţă. Nu spunem că cineva nu poate fi mântuit fără asta. Departe de noi aşa ceva. Dar nu poate intra în rândul luptătorilor. Nu poate lupta cu lumea, cu firea veche, cu dracul câtă vreme e plin de îndoieli şi teama şi nu ştie dacă face parte din adevărata familie a lui Dumnezeu. Dacă e vorba să înaintezi, şi să fii hotărât în luptă, trebuie să poţi spune şi tu ca noi: „Ştim că am trecut de la moarte la viaţă, ştim că suntem din Dumnezeu”.
Aşa vorbeşte omul de luptă. Nici unul din oastea aceia puternică tăbărâtă înaintea cortului mărturiei n-ar fi putut avea o singură îndoială sau umbră de îndoială cu privire la „spiţa neamului” lui. Ar fi zâmbit dacă iar fi pus cineva această întrebare. Fiecare din cei şase sute de mii ştia de unde îşi trăgea obârşia şi unde îi era locul. Tot aşa e şi cu creştinul luptător de azi. El trebuie să fie desăvârşii de bine încredinţat cu privire la mântuirea lui. Altfel nu va putea sta în luptă.
Apoi cu privire la „steag”. Ce este el? Este o învăţătură? Nu. Este o „oaste a Domnului”? Nu. Este un sistem teologic? Nu. Este un sistem bisericesc sau o politică bisericească? Nu. Este un sistem de porunci, de obiceiuri, de tradiţii sau de slujbe? Nu. Luptătorii lui Dumnezeu nu luptă sub un asemenea steag. Atunci care e steagul acesta? E Hristos. Acesta este singurul steag al lui Dumnezeu şi singurul steag al cetei celor ce luptă în pustia lumii acesteia cu ostile celui rău. Hristos este singurul steag pentru orice. A avea un alt steag înseamnă a ne face ne-destoinici pentru lupta duhovnicească la care suntem chemaţi. Ce avem a face noi ca adevăraţi creştini cu lupta pentru un sistem de teologie sau de organizaţie bisericească? Ce pretau înaintea noastră poruncile, slujbele, orânduirile omeneşti, sau cum se mai numesc ele? Să luptăm noi cu un astfel de steag? Cu nici un preţ! Teologia noastră este Biblia. Organizaţia noastră bisericească este Trupul lui Hristos, unul singur, alcătuit de Duhul sfânt din toţi adevăraţii credincioşi, şi unit cu Capul său înălţat la cer, Domnul Isus. A lupta pentru orice altceva este nevrednic de un luptător duhovnicesc.
Vai, atâţia cari spun că fac perle din Biserica adevărată a lui Dumnezeu şi-au pierdut steagul adevărat şi luptă sub un alt steag. Asta nu face decât să ducă în greşeală pe cei slabi, suceşte mărturia Domnului şi împiedică înaintarea bietelor suflete în viaţa duhovnicească. Dacă vrem să ţinem piept „în ziua luptei”, nu trebuie să recunoaştem alt steag decât pe Hristos şi Cuvântul Lui: Cuvântul viu şi Cuvântul scris. Asta este scutul nostru în faţa vrăjmaşului. Cu cât ne ţinem de Hristos şi numai de El, cu atât vom fi mai tari şi mai la adăpost. „Copiii lui Israel au să tăbărască fiecare lângă steagul lui, sub semnele casei părinţilor lui”.
O de ar putea face lucrul acesta toţi cei ce fac parte din Biserica lui Dumnezeu! O de ar lăsa ei totul la o parte pentru Hristos! O de ar fi El de ajuns inimilor noastre întrucât ne tragem spiţa neamului din El, Numele Lui să fie scris pe steagul în jurul căruia tăbărâm în pustia lumii acesteia, prin care trecem spre casa noastră cea din cer. Cititorule, ia seama să nu fie o slovă sau o frântură de slovă pe steagul tău afară de Isus Hristos şi numai EL Numele acesta care este mai presus de orice nume şi care va fi înălţat în veci de veci