Această întâmplare, pusa faţă în faţă cu cele petrecute mai înainte, este vrednică de luat în seamă. Cârtirile nu se mai aud. Poporul se apropie de hotarele ţării făgăduite. Urmările muşcăturii şerpilor nu se mai văd. Acum, fără nici-un toiag, fără să lovească ceva cu el, poporul este plin de înviorare. Cu toate că Moabiţii şi Amoniţii sunt în jurul lor, cu toate că puterea lui Sihon le stăvileşte drumul, Dumnezeu poate să facă să ţâşnească o fântână pentru poporul său şi să-i pună în inima şi pe buze, un cântec de biruinţă, în ciuda tuturor greutăţilor din jur. O! Cine este ca Dumnezeul nostru? Ce lucru plin de mângâiere e să cugeti asupra tuturor lucrurilor şi căilor Sale, arătate poporului Său, în toată cutreierarea lor prin pustie! O, de-am învăţa să ne încredem în El în totul, ca să umblăm cu El zi de zi, într-o supunere sfântă şi fericită! Numai aşa vom avea o cărare plină de pace şi binecuvântare.