Adevărul acesta este lămurit în cele patru cuvântări ale lui Balaam. N-am fi avut niciodată această minunată cunoştinţă despre Israel, după „vedenia Celui Atotputernic” – de pe „vârful muntelui” – prin „omul cu ochii deschişi”, dacă n-ar fi căutat Balac să-l blesteme. Dumnezeu poate numaidecât să deschidă ochii unui om asupra adevăratei stări a poporului Său înaintea Lui şi asupra hotărârii luate pentru el. Dumnezeu îşi arată gândurile cu privire la ei. Balac şi Balaam cu toate căpeteniile Moabului pot să se adune să asculte blestemul lui Israel; pot „să zidească şapte altare” şi „să aducă pe fiecare altar câte un viţel şi câte un berbece”, aurul şi argintul lui Balac pot sa strălucească înaintea ochilor lacomi ai proorocului mincinos; dar toate silinţele unite ale pământului şi iadului, ale oamenilor şi dracilor nu pot să aducă nici cea mai mică adiere de blestem sau de învinuire împotriva Israelului lui Dumnezeu, după cum zadarnic ar fi căutat vrăjmaşul să descopere o meteahnă in zidirea frumoasă a facerii lumii despre care Dumnezeu spusese că-i „foarte bună”, tot aşa, zadarnic încercă el să aducă vreo învinuire împotriva celor mântuiţi de Dumnezeu. Ei strălucesc în toată frumuseţea în care ia îmbrăcat El şi, pentru ca să-i vedem astfel, n-avem decât să ne urcăm pe „vârful stâncii” – apoi sa avem „ochii deschişi”, şi să privim din punctul de vedere al lui Dumnezeu, adică în „vedenia Celui Atotputernic”.
În cea dintâi din minunatele cuvântări a lui Balaam, se vede despărţirea hotărâtă a poporului lui Dumnezeu de toate neamurile: „Cum să blestem eu pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu? Cum să defaim eu pe cel ce nu-l defaimă Domnul? Îl văd din vârful stâncilor, îl privesc de pe înălţimea dealurilor: este un popor care locuieşte deoparte, şi nu face parte dintre neamuri. Cine poate să numere pulberea lui Iacov şi să spună numărul unui sfert din Israel? O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi şi sfârşitul meu să fie ca al lor!” (Numeri 23:8:10). Sărman Balaam! Nenorocit om! Dorea să moară de moartea celor după voia lui Dumnezeu. Era lucru prea mare să dorească aceasta, fiindcă uitase că pentru ca să mori de moarta oamenilor după voia lui Dumnezeu, trebuie să ai şi să trăieşti viaţa oamenilor după voia lui Dumnezeu. Mulţi, vai, foarte mulţi, ar vrea să moară de moartea celor după voia lui Dumnezeu, dar vor să şi trăiască viata lor. Iar alţii ar vrea să pună mâna pe aurul şi argintul lui Balac, scriindu-se în cartea Israelului lui Dumnezeu. Zadarnic gând, nenorocită amăgire. „Na putem sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona”. Aici Israel e ales şi pus deoparte ca să fie un popor despărţit şi deosebit, un popor care, după gândul lui Dumnezeu privitor la el, nu trebuia să se amestece niciodată cu neamurile şi nici să fie socotiţi printre ele, ori care ar fi fost împrejurările, s-au pentru orice pricină. „Este un popor care locuieşte deoparte”, e nenumărat şi puternic. După slovă e adevărat cu privire la sămânţa lui Avraam, şi tot atât de adevărat pentru credincioşii de acum. Din acest mare adevăr ies o mulţime de urmări practice. Poporal lui Dumnezeu trebuia sa fie deoparte pentru Dumnezeu; nu pentru ca ar fi mai bun decât altele, ci numai având în vedere ce este Dumnezeu şi ce vrea El să fie poporul Său. Nu vom urmări mai departe acest adevăr, pentru ca cititorul singur să cugete asupra lui la lumina cuvântului dumnezeiesc: „Un popor care locuieşte deoparte şi nu face parte dintre neamuri”.