Acest capitol trebui citit împreună cu 29. Ele alcătuiesc o parte deosebită a cărţii, plină de folos şi de învăţătură. Începutul capitolului 28 ne lămureşte pe scurt cuprinsul întregii părţi.

Aceste cuvinte dau cititorului cheia întregii părţi. E lămurit. „Darul Meu de mâncare”, „hrana jertfelor Mele”, „îmi sunt de un plăcut miros”. Toate acestea sunt apăsate cu putere. Aici vedem că gândul de căpetenie este Hristos, în legătură cu Dumnezeu. Hristos nu atât ca răspunzând nevoilor noastre – ceea ce este adevărat – ci mai cu seamă Hristos care bucură inima lui Dumnezeu. E „jertfa lui Dumnezeu”, numire într-adevăr minunata, la care puţini ne gândim şi puţini o înţelegem. Suntem foarte porniţi să privim pe Hristos numai ca pe urzitorul mântuirii noastre, ca pe Cel prin care suntem iertaţi şi scăpaţi de iad şi nu ca pe Acela de care se slujeşte Dumnezeu, ca să-şi verse binecuvântările asupra noastră. Da, „El este Urzitorul mântuirii vecinice pentru toţi cei ce se încred în El”. El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn. A murii, El, Cel neprihănit, pentru păcătoşi ca să ne aducă la Dumnezeu. El ne mântuieşte de păcate, de puterea lor de acum şi de urmările lor pentru viitor.

Toate acestea sunt adevărate şi de aceia în aceste două capitole, ca şi în fiecare parte din ele, e vorbe de darul de mâncare adus pentru păcat (Vezi cap. 28:15, 22, 30; 29:5, 11, 16, 19, 22, 25, 28, 31, 34, 38), Mai mult de treisprezece ori se pomeneşte de darul de mâncare al ispăşirii pentru păcat; şi totuşi se vede cât de colo că gândul de căpetenie al acestor capitole nu este numai păcatul s-au ispăşirea lui. Nu ni se vorbeşte despre aceasta în versetul pomenit – cu toate că acest verset ne da, pe scurt, cuprinsul celor două capitole; nici nu lasă măcar să se înţeleagă ceva în aceasta privinţa, înainte de versetul cincisprezece. Poate că mai e nevoie să adăugăm că, în ce priveşte pe om, darul de mâncare pentru păcat, îi arată neapărat că-i păcătos.

Ar fi cu neputinţă să vorbim de om, apropiat de Dumnezeu şi în legătură cu El, fără să aducem ca temelie, neapărat trebuincioasă, moartea ispăşitoare a lui Hristos. E lucrul pe care inima îl recunoaşte cu adânca bucurie. Minunea scumpei jertfe a lui Hristos va fi, în toate veacurile viitoare, un izvor de înviorare pentru sufletele noastre.

Dar în Hristos şi-n moartea Sa e ceva mai mult decât purtarea păcatelor şi împlinirea nevoilor noastre! Putem citi oare capitolele 28 şi 29 din Numeri, fără să vedem adevărul acesta? Să ne gândim la un fapt care izbeşte chiar pe un copil: sunt şaptezeci de versete în acest capitol; şi numai treisprezece din ele sunt cu privire la darul pentru păcat, pe când cele cincizeci şi şapte nu vorbesc decât de jertfele de un placul miros.