Această mică parte are în vedere căile lui Dumnezeu cu Israel. Ea se potriveşte numai pentru Israel şi vorbeşte de juruinţe şi legăminte. Între bărbat şi femeie aici este o deosebire însemnată. La fel şi cu o femeie măritata: Bărbatul ei putea să întărească sau să strice juruinţele sau jurămintele ei.
Aşa era legea asupra juruinţelor. Omul nu putea să-şi calce juruinţele. Era dator să împlinească tot ce spusese. Orice lucru început era ţinut fără şovăire până la sfârşit. Nu era nici-o uşă de scăpare, nici un alt mijloc.
Şi ştim cine este Acela care, în harul Său, desăvârşit, a luat această ţintă şi de bună voie a primit să împlinească voia lui Dumnezeu, oricare ar fi fost ea. Ştim cine este Acela care a zis: „îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului, în fata întregului său popor” (Psalmul 116:14). „Omul Isus Hristos”, luând asupra Lui juruinţele, le-a îndeplinit în chip desăvârşit spre slava lui Dumnezeu şi pentru binecuvântarea vecinică a poporului Său. Îl auzim strigând în neliniştea adâncă a sufletului, în grădina Ghetsimani: „Dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine!” Dar nu era cu putinţă, El avea de săvârşit lucrarea de mântuire a omului; trebuia să treacă prin apele adânci şi negre ale morţii, ale judecăţii şi mâniei;
trebuia să dea piept cu toate urmările stării omului. Avea să fie botezat cu un botez şi a fost la strâmtoare până la săvârşirea lui. Cu alte vorbe, trebuia să moară, pentru ca prin moarte, să deschidă zăgazurile, lăsând să curgă slobod peste poporul Său valurile puternice ale dragostei vecinice şi dumnezeieşti. Laudă şi închinare se cuvine în veci Numelui Său scump.
Când e vorba de fată sau femeie, ele închipuiesc pe poporul israelit în două stări: sub stăpânirea sau cârmuirea morală a lui Dumnezeu şi sub har. Dacă privim pe Israel din punct de vedere al cârmuirii morale a lui Dumnezeu, Dumnezeu care-i în acelaş timp Tată şi Soţ, a tăcut, pentru ca juruinţele şi legămintele lui Israel să rămână în picioare şi până azi neamul acesta sufere urmările cuvintelor: „Mai bine să nu faci nici-o juruinţă, decât să faci o juruinţă şi să n-o împlineşti” (Eclesiastul 5:5).
De altă parte, privind pe Israel din punct de vedere al harului, Tatăl şi Soţul a luat asupra Sa totul pentru ca Israel să fie iertat şi mai târziu adus în plinătatea binecuvântării; nu numai pe temeiul juruitelor împlinite sau pe jurămintele întărite, ci pe temeiul harului şi îndurării şi prin sângele legământului vecinic. Cât de însemnat este să vedem pe Hristos pretutindeni! El e miezul şi temelia, începutul şi sfârşitul tuturor căilor lui Dumnezeu. De ne-ar fi totdeauna inimile pline de El! De L-ar lăuda buzele şi viaţa noastră! De ne-ar face dragostea Sa să trăim pentru slava Sa, câte zile vom avea pe acest pământ, până când vom ajunge în locuinţa noastră din cer, ca să fim veşnic nedespărţiţi cu El.
Am dat aici ce-am socotit că ar fi gândul de căpetenie al acestui capitol, dar nu ne îndoim că s-ar putea potrivi în parte şi fiecărui ins; pentru ca această parte, ca toate din Scriptură, a fost scrisă pentru învăţătura noastră. Aceasta trebuie să fie totdeauna desfătarea creştinului, să adâncească toate căile lui Dumnezeu, fie în har sau în stăpânirea Lui morală, căile Sale pentru Israel ca şi pentru Biserică, în sfârşit, căile Sale pentru toţi şi pentru fiecare.