Cele dintâi rânduri ale acestui capitol atât de interesant ne înfăţişează o grijă plină de îndurare din partea lui Dumnezeu pentru slujitorii Săi: Leviţii. Fiecare din seminţiile lui Israel, după starea lor, avea dreptul ca să nu zicem că era datoare, să dea Leviţilor un număr oarecare de cetăţi cu locul în jurul lor.

Slujitorii lui Dumnezeu atârnau în totul de El pentru partea lor de moştenire. El nu aveau nici moştenire nici stăpânire, decât în Dumnezeu. Binecuvântată moştenire! Ce parte scumpă! Aşa o priveşte credinţa. Ferice de cei care într-adevăr pot zice Domnului: „Tu eşti partea mea de moştenire şi paharul meu”. Dumnezeu purta grijă de slujitorii Săi şi îngăduia întregii adunări a lui Israel să guste bucuria sfântă de a lucra împreună cu El pentru îngrijirea de nevoile celor care de bună voie, părăsind totul, se predaseră în slujba Lui.

Aşa dar, vedem că, în cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, patruzeci şi opt de cetăţi cu împrejmuirile lor trebuiau date Leviţilor; din acest număr Leviţii aveau dreptul să aleagă şase cetăţi ca să slujească de scăpare bietului ucigaş fără voie. Ce măsură plină de îndurare.

Cetăţile de scăpare erau aşezate: trei la răsărit şi trei la apusul Iordanului. Putea Ruben şi Gad să fi avut sau nu dreptate aşezându-se la răsăritul acestui însemnat hotar; Dumnezeu în îndurarea Sa nu voia să lase însă pe ucigaşul fără voie fără adăpost împotriva răzbunătorului sângelui. Dimpotrivă, potrivit dragostei Sale, a voit ca aceste cetăţi care erau hotărâte ca adăpost să fie la îndemâna lui. Totdeauna era o cetate la îndemâna celui care putea fi în primejdie de sabia răzbunătorului sângelui. Lucrul acesta era vrednic de Dumnezeul nostru. Dacă se întâmpla ca un ucigaş fără voie să cadă în mâinile răzbunătorului sângelui, nu era din pricină c-ar fi lipsit adăpostul, ci pentru că n-a ştiut să-l folosească. Fuseseră luate toate măsurile trebuincioase; cetăţile aveau nume; erau bine hotărâte şi cunoscute de toţi. Total era cât se poate de lămurit şi uşor. Aşa erau căile pline de îndurare ale lui Dumnezeu.

Fără îndoială, era datoria ucigaşului fără voie să-şi pună toată puterea ca să ajungă în cetatea de scăpare şi fireşte că o făcea. Nu este îngăduit ca cineva să fie aşa de orb sau nechibzuit, încât să încrucişeze braţele cu nepăsare, spunând:Dacă mi-o fi scris să scap, voi scăpa; silinţele mele nu sunt de trebuinţă. Dacă n-o fi să scap, nu voi scăpa; silinţele mele nu sunt folositoare. Nu ne putem închipui un ucigaş fără voie vorbind aşa, s-au făcându-se vinovat de o aşa orbie! El ştia bine că, dacă răzbunătorul sângelui ar fi pus mâna pe el, asemenea păreri nu i-ar fi slujit la nimic, N-avea să facă decât un singur lucru să-şi scape viaţa: să fugă numaidecât de judecată şi să ajungă la un adăpost sigur, în lăuntrul porţilor cetăţii de scăpare. Odată ajuns acolo, putea să răsufle în bună voie. Nici-un rău nu putea să-l atingă, era într-o siguranţă deplină. Dacă i s-ar fi putut atinge un singur păr al capului în hotarele cetăţii, ar fi fost o necinste şi ocară adusă orânduirii dumnezeieşti. E adevărat că trebuia să fie cu băgare de seamă. Nn trebuia să se arunce în primejdie ieşind afară din porţi. Înlăuntru era în siguranţă deplină, afară era totdeauna în primejdie. Nu putea să-şi cerceteze nici prietenii. Era surghiunit de la casa părintească. Cu toate acestea, nu era un rob fără nădejde. Fără ai lui şi lipsit de locaşul dragostei inimii lui, aştepta moartea marelui preot, după care avea să fie slobod în totul şi aşezat iar în moştenirea lui şi în mijlocul a lor lui.

Credem că această frumoasa orânduire priveşte în deosebi pe Israel. Ei au ucis pe Domnul vieţii; dar e vorba să ştim cum sunt văzuţi de Dumnezeu: ca ucigaşi de rând s-au ca ucigaşi fără voie? Dacă El îi vede ca ucigaşi cu voia, nu mai este nici-o scăpare şi nici-o nădejde pentru ei. Nici-un ucigaş cu voia n-ar fi putut să se adăpostească într-o cetate de scăpare. Iată legea în această privinţă, aşa cum se găseşte în Iosua 20: „Domnul a vorbit lui Iosua, şi a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: „Hotărâţi-vă cum v-am poruncit prin Moise, cetăţi de scăpare, unde să poată fugi ucigaşul care va omorî pe cineva fără voie, fără să aibă de gând să-l omoare; ele să vă fie un loc de scăpare împotriva răzbunătorului sângelui. Ucigaşul să fugă într-una din aceste cetăţi, să se oprească la intrarea porţii cetăţii, şi să spună întâmplarea lui bătrânilor cetăţii aceleia; ei să-l primească la ei în cetate, şi să-i dea o locuinţă, ca să locuiască împreună cu ei. Dacă răzbunătorul sângelui îl va urmări, ei să nu dea pe ucigaş în mâinile lui; căci fără să vrea a omorât pe aproapele lui, şi fără să-i fi fost vrăjmaş mai înainte. El să rămână în cetatea aceasta până se va înfăţişa înaintea adunării ca să fie judecat, până la moartea marelui preot care va fi atunci în slujbă. Atunci, ucigaşul să se întoarcă şi să intre iarăşi în cetatea şi în casa lui, în cetatea de unde fugise” (Iosua 20:1-6). Dar pentru ucigaşul cu voie, legea era aspră, neînduplecată.

Israel deci, prin harul binevoitor al lui Dumnezeu, va fi privit ca un ucigaş fără voie şi nu ca un ucigaş de rând: „Tata, iartă-i, căci nu ştiu ce fac”! Aceste cuvinte puternice s-au suit la urechea şi inima Dumnezeului lui Israel. Poporul acesta acum este sub blestemul lui Dumnezeu. Ei sunt surghiuniţi din ţara şi casa părinţilor lor; însă vine vremea, când vor fi aşezaţi iarăşi în ţară nu prin moartea adevăratului Mare Preot, Isus, căci El nu mai poate muri niciodată, ci El va părăsi locul unde e acum şi se va arăta într-altfel, ca Preot Împărat, ca să şadă pe scaunul Sau de domnie. Atunci şi numai atunci Israel se va întoarce în ţara lor, multă vreme pierdută şi în moştenirea părăsită. Ucigaşul fără voie trebuie să locuiască departe de ai lui până la timpul hotărât; însă nu va fi privit ca un ucigaş de rând, pentru că a ucis fără să ştie. „măcar că mai înainte eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentru că lucram din neştiinţă, în necredinţă!” (1 Timotei 1:13). „Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai marii voştri” (Fapte 3:17).

Aceste versete, împreună cu mijlocirea de preţ a Celui care a fost ucis, pun pe Israel pe tărâmul ucigaşului fără voie, nu pe al unui ucigaş de rând. Dumnezeu a pregătit poporului Sau prea iubit o scăpare şi un adăpost şi la vremea hotărâtă, ei se vor întoarce în lăcaşurile pierdute mult timp, în acel pământ pe care Dumnezeu l-a dat ca un dar pentru totdeauna prietenului Său Avraam.

Iată adevăratul înţeles al aşezării cetăţilor de scăpare. Dacă le-am privi ca potrivindu-se pentru păcătosul care găseşte scăpare în Hristos, ne-am izbi de o mulţime de nepotriviri. Fiindcă mai întâi, ucigaşul, în cetatea de scăpare, nu era scutit de osândă, cum vedem în Iosua 20:6. Pentru credinciosul în Isus, nu este şi nici nu poate fi osânda, pentru că Hristos a purtat osânda în locul lui. Se putea ca cel care ucisese fără voie, să cadă în mâinile răzbunătorului, dacă ar fi ieşit afară din porţile cetăţii. Credinciosul nu poate pieri niciodată; el este în tot atâta siguranţă ca însuşi Mântuitorul.

În sfârşit, pentru ucigaşul fără voie, era vorba de o siguranţă şi viaţă vremelnica în această lume. Pentru credinciosul în Isus, e vorba de viaţa şi mântuire vecinică în lumea viitoare. De fapt, aproape în fiecare amănunt, este o deosebire izbitoare. Numai într-un loc se potrivesc amândouă: în darea în vileag a primejdiei şi nevoia grabnică de fugă spre a găsi scăpare. Dacă ar fi fost o ciudată prostie din partea ucigaşului fără voie să se oprească sau să şovăiască o clipa, înainte ca să se găsească în siguranţa cetăţii de scăpare, ar fi o nebunie şi mai ciudată din partea păcătosului să întârzie s-au să şovăiască de a veni la Hristos. Răzbunătorul putea să nu izbutească să pună mâna pe ucigaş, cu toate că nu se ascunsese în cetate; dar osânda trebuie să ajungă negreşit pe orice păcătos care nu-i în Hristos. Nu este alt mijloc de scăpare, chiar daca numai un fir de păr desparte sufletul de Hristos. Ce gând adânc! De ar putea el să aibă adevărata însemnătate pentru oricare dintre cititorii care trăiesc încă în păcate! Să nu poată găsi nici-o clipă de linişte până nu vor alerga să găsească scăparea şi sa apuce nădejdea dată în Evanghelie! Osânda stă gata sa se dezlănţuie în chip hotărât. Şi nu e vorba numai că poate veni răzbunătorul; ci osânda trebuie sa cadă peste toţi cei ce nu sunt în Hristos.

O, cititor neîntors la Dumnezeu, nepăsător şi uşuratic, dacă ţi-ar cădea în mâini această carte, ascultă glasul acesta de înştiinţare: Fugi ca să-ţi mântuieşti viaţa! Te rugăm cu stăruinţă: nu mai zăbovi. Zăbava înseamnă nechibzuinţă. Fiecare clipa este de preţ. Nu ştii clipa când ai putea fi secerat de moarte şi trimes în locul unde nu vei avea nici-o rază, nici cea mai slabă licărire de nădejde, în locul de întuneric, nenorocire şi zbuciumare veşnică.

Scumpe prieten, îngăduie-ne să te rugăm, în aceste rânduri de la urmă, să vii acum, aşa cum eşti, la Isus, care stă cu braţele şi inima plină de dragoste, gata să te primească, să te adăpostească, sa te mântuiască, să te binecuvânteze potrivit cu dragostea Sa şi cu preţul desăvârşit al Numelui şi jertfei Sale. Dumnezeu, prin puterea Duhului celui veşnic, să te îndemne să vii acum: „Veniţi la Mine”, zice Domnul şi Mântuitorul plin de dragoste, „toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihna”. Ce cuvinte de preţ – De ar cădea ele cu putere dumnezeiască, într-o inimă cât de trudită!

Isprăvim gândurile asupra acestei minunate părţi din Cartea lui Dumnezeu izbiţi de adâncimea şi bogăţia comorii la care am încercat să îndreptam pe cititor, dar încredinţaţi şi de slăbiciunea şi sărăcia însemnărilor, lămuririlor şi gândurilor pe care le-am dat. Cu toate acestea, avem încrederea că Dumnezeul cel viu va face, prin Duhul Sfânt, ca inima şi duhul cititorului creştin să se folosească de adevărul Său de preţ şi să-l pună în slujba Sa, în aceste zile rele, pentru ca Numele Domnului Isus Hristos să fie preamărit şi adevărul păstrat în toată puterea lui.