Acum trebuie să ne aducem aminte că este o primejdie chiar în vrednicia şi starea aleasă pe care o dă credinţa celor ce o au, prin har. Să ne păzim cu grijă de această primejdie. Aceasta este arătată în chip izbitor la sfârşitul istoriei fetelor lui Ţelofhad.
„Părinţii” casei lui Iosif trebuie să fie ascultaţi ca şi „fetele”. Credinţa acestora din urma era din cele mai frumoase; însă se temeau că în locul deosebit unde le ridicase credinţa lor, sa nu uite drepturile altora, mărind hotarele moştenirii părinţilor lor. Avem nevoie să fim păziţi din toate părţile, pentru ca plinătatea credinţei şi a mărturiei să fie păstrate cum se cuvine.