Iată acum legea nazireului: „În ziua când se va împlini legea nazireatului lui, să fie adus la uşa cortului întâlnirii. Ca dar să aducă Domnului: un miel de un an fără cusur, pentru arderea de tot, o oaie de un an şi fără cusur, pentru jertfa de ispăşire şi un berbere fără cusur, pentru jertfa de mulţumire; un coş cu azimi, turte făcute din floarea fainii frământată cu untdelemn şi plăcinte fără aluat, stropite cu untdelemn împreună cu darul de mâncare şi jertfa de băutură obicinuite. Preotul să aducă aceste lucruri înaintea Domnului şi să aducă jertfa lui de ispăşire şi arderea de tot; să pregătească berbecele ca jertfă de mulţumire Domnului, împreună cu coşul cu azimi, şi să pregătească şi darul lui de mâncare şi jertfa lui de băutură. Nazireul să-şi radă la uşa cortului întâlnirii, capul închinat Domnului; să ia părul capului său închinat Domnului şi să-l pună pe focul care este sub jertfa de mulţumire – Preotul să ia spata dreaptă fiartă a berbecului, o turtă nedospită din coş şi o plăcintă nedospită: şi să le pună în mâinile nazireului, după ce acesta şi-a ras capul închinat Domnului. Preotul să le legene într-o parte şi într-alta înaintea Domnului: acesta este un lucru sfânt, care este al preotului, împreună cu pieptul legănat şi spata adusă jertfă prin ridicare. Apoi nazireul va putea să bea vin. Aceasta este legea pentru cel ce a făcut juruinţa de nazireat: acesta este darul lui, care trebuie adus Domnului pentru nazireatul lui, afară de ce-i vor îngădui mijloacele lui. Să împlinească tot ce este poruncit pentru juruinţa, pe care a făcut-o după legea nazireatului (Numeri 6:13-21).

Această minunată lege ne duce cu gândul în vremurile ce vor veni, când se va arăta urmarea deplină a lucrării desăvârşite a lui Hristos, şi când, împlinindu-se zilele nazireatului Domnului, va gusta, ca Mesia al lui Israel, o bucurie adevărată pe acest pământ, împreună cu poporul Său iubit. Atunci va veni vremea pentru Nazireu, să bea vin. Acum însă El şade departe de aşa ceva, tocmai în vederea împlinirii acestei mari lucrări, arătate pe de-a întregul şi sub toate înfăţişările în legea arătată până aici. El este despărţit de neamul Său, şi de lume, din pricina adevăratului Său nazireat, după cum a spus ucenicilor Săi, în acea noapte vrednică de ţinut minte: „De acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în împărăţia Tatălui Meu” (Matei 26:29).

Ce zi plină de strălucire va fi aceea, când Domnul, Mesia, se va veseli în Ierusalim, în sânul poporului Său! Proorociile, de la Isaia până la Maleahi, sunt pline de descoperiri cu privire la acea zi măreaţă. Dacă ar fi să strângem la un loc toate capitolele şi toate versetele care arată lucrul acesta, am face roşi o carte întreagă. Dacă cititorul vrea să cerceteze cele din urma capitole din Isaia, se va încredinţa de adevărul acesta. Va găsi de asemenea multe locuri asemănătoare în celelalte cărţi ale proorocilor.

Vrem să atragem însă luarea aminte a cititorului să nu se lase înşelat de cuvintele de deasupra acestor capitole în unele Biblii, care pretind să arate pe scurt cuprinsul capitolului, căci sunt cuvinte ne insuflate de Duhul lui Dumnezeu. Astfel, de pildă, cuvintele: „Binecuvântările Evangheliei”,”Creşterea Bisericii” pot să înşele pe mulţi cititori ai Bibliei. Ei bine, nu numai ca ele nu sunt cuvinte insuflate, dar nici măcar nu spun adevărul în ceea ce priveşte cuprinsul capitolelor. Într-adevăr, în proorocii, de la început şi până la sfârşit, nu se pomeneşte nimic despre Biserică. Că, în proorocii, Biserica poate găsi învăţături de preţ, lumină, îmbărbătare şi zidire sufletească, e altă socoteală şi e foarte adevărat. Să nu ne închipuim că suntem încătuşaţi să nu scoatem îmbărbătare şi tot ce ne este de folos, decât din părţile din Cuvântul lui Dumnezeu, care ne privesc numai pe noi sau se îndreaptă către noi în primul rând, căci astfel am privi lucrurile prea strâmt, ca să nu zicem că am fi prea iubitori de noi înşine. Ce, n-avem nimic de învăţat din cartea Leviticului? Şi cu toate acestea, cine ar putea spune că aceasta carte priveşte Biserica?

O cercetare temeinică, fără gânduri avute mai dinainte şi cu rugăciune a „legii şi proorocilor” va încredinţa pe oricine că amândouă vor să ne arate cârmuirea lumii şi în deosebi a poporului Israel de către Dumnezeu. Este adevărat că pretutindeni, „în Moise şi prooroci”, sunt lucruri care privesc pe Domnul Isus însuşi, după cum de altfel arată şi Luca 24:27. E vorba însă de El, privit drept cârmuitor al lumii şi al lui Israel, în deosebi. Dacă nu suntem bine lămuriţi în această privinţă, vom cerceta Vechiul Testament fără înţelepciune şi fără să dobândim mare folos.

Poate că unii cititori socotesc că am fost prea îndrăzneţi, când am spus că în toţi proorocii şi chiar în întreg Vechiul Testament nu se spune nimic despre Biserică. Câteva locuri din Scriptură însă întăresc acest adevăr şi lămuresc deplin pe cel ce este încă nedumerit cu privire la acest lucru. Astfel, în Romani 16, citim: „Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi propovăduirea lui Isus Hristos, – potrivit cu descoperirea tainei, care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri, dar a fost arătată acum prin scrierile proorocilor (de bună seamă e vorba de proorocii Noului Testament) şi, prin porunca Dumnezeului celui veşnic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor Neamurilor, ca să asculte de credinţă” (versetele 25-26). De asemenea, în capitolul 3 din epistola către Efeseni, citim: „Iată de ce eu, Pavel, întemniţatul lui Isus Hristos pentru voi, Neamurilor… (Dacă cel puţin aţi auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dată faţa de voi. Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi prooroci ai lui Hristos, prin Duhul. Că adică, proorocii, despre cari e vorba aici, sunt proorocii Noului Testament, după cum arată chiar felul de vorbire. Dacă apostolul ar fi avut în vedere pe proorocii Vechiului Testament, ar fi spus; „Sfinţii Săi prooroci şi apostoli. Lucrul asupra căruia însă stăruieşte el este că taina Bisericii nu fusese descoperită nimănui în vremurile dinaintea sa că n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor În celelalte veacuri că a fost ascunsă în Dumnezeu. Să luăm bine seama că nu se spune că a fost ascunsă în Scriptură, ci chiar în sfaturile veşnice ale lui Dumnezeu.

Neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă cu Hristos Isus, prin Evanghelia aceea şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunsă din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu” (versetele 1-10).

Nu vom căuta să cercetăm pe larg învăţătura atât de însemnată despre Biserică; am ţinut doar să punem înaintea cititorului aceste versete din Scriptură, pentru ca să se încredinţeze că învăţătura despre biserică, aşa cum ne-o înfăţişează Pavel, nu se găseşte nicăieri în Vechiul Testament şi prin urmare, când se citesc proorocii şi se întâlnesc cuvintele „Israel”, „Ierusalim”, „Sion”, nu trebuie să ne gândim la Biserica lui Dumnezeu, căci ele privesc pe poporul lui Israel, sămânţa lui Avraam, ţara Canaanului şi oraşul Ierusalim. Dumnezeu ştie ce spune. Nu se cade dar, să lăsăm să se vadă, că ne slujim de Cuvântul Său scris într-un chip uşuratic şi necuviincios. Când Duhul Spune ceva despre Ierusalim, înseamnă că despre el a vrut să vorbească. Dacă ar fi vrut să spună ceva despre Biserică, ar fi spus.

De bună seama, nu vom da niciodată aceeaşi preţuire unei cărţi omeneşti, oricât de însemnată ar fi, şi Cărţii insuflate. Totuşi, de cele mai multe ori, e adevărat că omul nu se mulţumeşte să ştie numai ce are de gând să spună, ci şi spune ceea ce a vrut să spună. Şi dacă aşa stau lucrurile cu un biet muritor, supus greşelii, cu atât mai mult ele se potrivesc Dumnezeului Celui Viu, singurul înţelept, care nu poate minţi.

Trebuie să isprăvim cu cele ce am avut de spus despre nazireat. De acum cititorul să gândească adânc el singur, la legea nazireatului, atât de bogată în lecţii.

În epistolele către Romani şi Galateni sunt locuri în care toţi credincioşii sunt priviţi ca sămânţă a lui Avraam (Rom. 4:9-17; Gal 3:7; 6:16, 29). Aceasta însă e cu totul altceva. Nu s-a descoperit nimic cu privire la Biserică proorocilor Vechiului Testament.

Am dori să nu treacă fără să ia în seamă faptul că Duhul Sfânt ne-a pus înainte această lege tocmai în Cartea Numeri, cartea pustiei. Nimeni să nu se oprească însă aici, ci să cerceteze chiar orânduiala nazireatului în toate amănuntele ei. Să caute fiecare să înţeleagă din ce pricină un nazireu nu trebuia să bea vin, să-şi radă părul capului sau să se atingă de un mort. Să se gândească adânc la fiecare din aceste trei lucruri şi să se întrebe: Doresc eu cu adevărat să fiu un nazireu? Doresc să merg pe cărarea cea strâmtă, despărţit de cărarea lumii? Şi dacă-i aşa, sunt eu gata să părăsesc tot ce caută să pângărească, să abată şi să poticnească pe nazireii lui Dumnezeu. În sfârşit, să-şi aducă aminte că va veni o vreme, când „nazireul va putea bea vin”, adică o vreme, când nu va mai fi nevoie să vegheze asupra răului din înăuntru şi din afară, căci atunci totul va fi curat, pornirile inimii nu vor mai avea de ce să fie oprite, nu va mai fi păcatul de care trebuie să te desparţi şi prin urmare nici nu va mai fi vorba de despărţire. Într-un cuvânt, atunci vor fi „ceruri noi şi un pământ nou în care va locui neprihănirea” (2 Petru 3:13). Dumnezeu, în îndurarea-i fără margini, să ne păzească până în ziua aceea într-o desăvârşita sfinţenie!