Se ivise o greutate, – ceva neobişnuit, cum se zice – un caz neprevăzut; de aceea s-a adus la cunoştinţa lui Moise şi lui Aaron, „Ei s-au înfăţişat înaintea lui Moise” locţiitorul drepturilor lui Dumnezeu – „şi înaintea lui Aaron” – locţiitorul puterilor harului lui Dumnezeu. Se pare că este ceva deosebit şi însemnat în felul cum se vorbeşte despre aceşti doi slujitori. Drepturile lui Dumnezeu şi harul, cari sunt înfăţişate – cum am văzut prin Moise şi Aaron, ies la iveala ca foarte însemnate pentru dezlegarea unei greutăţi ca cea de aici.
„Şi oamenii aceia au zis lui Moise; „Noi suntem necuraţi din pricina unui mort; de ce să fim nevoiţi să nu ne aducem la vremea hotărâtă darul cuvenit Domnului în mijlocul copiilor lui Israel” (versetul 7). Întinăciunea era pe de-a întregul mărturisită, şi întrebarea era aceasta: trebuiau ei oare să fie lipsiţi de dreptul sfânt de a se înfăţişa înaintea Domnului? Nu era nici un mijloc de scăpare pentru o asemenea împrejurare şi nu se putea face nimic?
Fireşte, este o întrebare nespus de însemnată, la care, totuşi, nu se dăduse nici un răspuns. În Exod 12, unde se vorbeşte despre aşezarea Paştelor, nu s-a prevăzut o astfel de împrejurare, cu toate că găsim acolo o arătare deplină a tuturor rânduielilor şi slujbelor sărbătorii. Lămurirea întrebării fusese păstrată pentru pustie; căci această greutate se ivise printre mărunţişurile vieţii de toate zilele, chiar în vremea călătoriei poporului prin pustie. Iată de ce istorisirea acestei întâmplări este foarte la locul ei în Numeri, care este cartea pustiei.