Despre mijloacele de a ne înfrâna propria mânie am învăţat: acestea sunt răbdarea şi rugăciunea. Acum ne stă în atenţie un remediu pentru a stăvili mânia altora şi acest balsam incomparabil se numeşte „un răspuns blând“ (v. 1). Răspunsul umil şi paşnic al lui Ghedeon dat oamenilor din Efraim (Judecători 8.1-3) a fost cel mai în măsură să înăbuşe mâ­nia lor; iar biruinţa câştigată atunci de acel om al credinţei nu a fost nicidecum una neînsemnată, câtă vreme Ghedeon era numit ofensativ „Ierub-Baal“ (Apere-se Baal), deoarece el însuşi dăduse prilej la aceasta. La polul opus, „un cuvânt aspru“ (ofensator) provoacă răni (ofense) greu de vindecat.Să ne oprim şi asupra v. 5, 10 şi 12 (precum şi v. 31,32): tema lor centrală este mustrarea şi corectarea, ca mijloace de avertizare, puse în calea noastră tocmai pentru ca, ţinând cont de ele, să evităm să începem din nou să facem răul. Chiar dacă aparenţele nu sprijină aceeaşi idee, cap. 13.24 afirmă că părinţii îşi manifestă dragostea faţă de copiii lor prin chiar faptul că îşi disciplinează copiii. Acelaşi adevăr îl prezintă şi Evrei 12.6, în care rolul de părinte Îl are Însuşi Dumnezeu. Secretul pentru a accepta mustrarea constă în a înţelege că ea izvorăşte dintr-o dragoste autentică şi că are în vedere „binele nostru“. Să nu fim ca batjocoritorul căruia „nu-i place să fie mustrat“(v. 12).În v. 8 citim: „rugăciunea celor drepţi este desfătarea Sa“. Cine sunt aceşti drepţi, a căror rugăciune primeşte şi garanţia că va fi ascultată (1 Ioan 5.14,15)? Cei în care nu-şi găseşte loc voinţa proprie, ci doar voia lui Dumnezeu, căreia ei i se supun în întregime.