4A ne izola (sau a ne ţine deoparte), trăind pentru noi înşine, înseamnă a da dovadă de egoism şi adesea de mândrie. Romani 15.1-3, citând exemplul Domnului Isus, ne îndeamnă să nu căutăm ceea ce ne place nouă înşine (comp. cu v. 1), ci ceea ce place aproapelui nostru, „spre bine, pentru zidire“. Iar mijlocul de a comunica cu aproapele, spre binele sau spre răul acestuia, este limba. Gura poate fi „izvorul înţelepciunii“ (v. 4), însă tot ea poate face să ţâşnească şi dispute (v. 6), informaţii neîntemeiate (v. 8), lăudăroşii (v. 12; Iacov 3.5), răspunsuri pripite (v. 13), cuvinte aspre (v. 23)… Aceste triste roade ale cărnii vor fi însă „mâncate“ de însuşi cel care le-a produs (v. 20, 21; Luca 6.38b). Ele vor atrage asupra lui lovituri (v. 6), distrugere, cursă pentru suflet (v. 7), ruşine (v. 13), moarte… (v. 21). Ce otravă, ce gust amar lasă în urmă aceste „bunătăţi“ (v. 8)!Versetele 11 şi 12 ne prezintă un alt gen de nebunie: cea a omului arogant, care-şi pune încrederea în bogăţiile nesigure şi care se crede protejat de ele (citiţi Marcu 10.24). Cât despre cel drept, el nu are alt adăpost decât Numele Domnului, cu mult mai puternic decât orice turn întărit (v. 10; comp. cu Psalmul 91.2).