Înainte de a „lua în mâini“ educarea „fiului“, Înţelepciunea îi testează înclinaţiile: este „fiul“ hotărât să se lase învăţat, pentru a găsi cunoştinţa lui Dumnezeu? (v. 5); se supune el de bunăvoie disciplinei din această „şcoală“?; pentru că, în adevăr, nicio învăţătură nu este profitabilă dacă nu este însoţită de dorinţa de a dobândi cunoştinţă şi nici dacă lipseşte conştientizarea importanţei ei. În felul acesta ne putem explica cum se poate întâmpla ca un şcolar rău să devină dintr-o dată un bun elev: se schimbă brusc din momentul când ajunge să înţeleagă că viitorul lui depinde de munca lui.Înţelepciunea şi priceperea ni se oferă ele însele. Dumnezeu nu limitează darurile Duhului Său (Ioan 3.34). În acelaşi timp însă, noi trebuie să le urmărim, să le căutăm activ prin rugăciune (v. 3; comp. cu 1 Corinteni 14.1). Versetele 1-4 îl invită pe cel credincios să facă un efort înşeptit: dacă vei primi cuvintele..., păstra poruncile..., pleca urechea..., îndrepta inima..., striga..., căuta..., cerceta... Într-adevăr, dacă inima noastră nu este angajată ferm şi personal, cea mai bună educaţie nu ne va putea păzi mult timp (v. 10,11; vezi Daniel 1.8). Tendinţa noastră va fi să ne adaptăm mediului în care ne vom afla: vom fi la discreţia influenţelor negative (v. 12-22); şi, de asemeni, ziua plecării de acasă ar putea marca o întorsătură fatală pentru noi (citiţi 1 Corinteni 15.33).