Cei care fac răul pot fi pentru noi, creştinii, fie obiecte ale invidiei (v. 1), fie ale neliniştii (v. 19; Psalmul 37.1). Astfel de sentimente însă nu fac altceva decât să dea la iveală starea noastră spirituală rea. Fie ca vederea sărmanilor păcătoşi să trezească în noi mai degrabă mila şi zelul evanghelic pentru a-i avertiza şi pentru a-i salva de la moarte! (Ezechiel 3.18; Fapte 20.26). Să nu invocăm neştiinţa pentru a ne scuza şi a nu face nimic! Cel care „cântăreşte inimile“ (v. 12; comp. cu cap. 21.2) cunoaşte adevăratele noastre motive: lipsa de dragoste, teama de dispreţ, slăbiciunea propriilor convingeri.De ce însă cei răi au adesea o viaţă uşoară, în timp ce credincioşii sunt uneori greu încercaţi? Cheia acestei taine ne este dată printr-un cuvânt: viitorul. „Nu va fi niciun viitor pentru cel rău“ (v. 20), sfârşitul său este pierzarea, spre care el este mânat fără să se împotrivească (comp. cu Psalmul 73.17). El se poticneşte şi astfel se afundă şi mai mult în rău (v. 16). Dimpotrivă, „va fi un viitor“ (v. 14) pentru acela care a găsit Înţelepciunea, această Înţelepciune divină care este Hristos Însuşi (cap. 8.22…). Şi aşteptarea credinciosului nu va fi redusă la neant, pentru că obiectul acestei aşteptări este din nou aceeaşi Persoană: Domnul Isus care vine.