Titlul acestui psalm ne poartă privirile spre Cel Întristat în mod absolut: Isus în suferinţele Sale. „Este copleşit şi Îşi varsă plângerea“, însă o plângere care nu cuprinde nici nerăbdare, nici murmure; totul este acolo într-o supunere perfectă. O plângere vărsată înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea oamenilor! Cine L-ar fi putut înţelege de altfel pe Domnul, chiar dintre ucenici?Versetele 6 şi 7 exteriorizează totala Lui singurătate morală aici, pe pământ. Un om se simte cu atât mai singur, cu cât este mai deosebit faţă de ceilalţi. Şi Hristos a fost izolat, din pricina perfecţiunii Sale. Deci nu numai în ceasul crucii a probat El această singurătate, ci de-a lungul întregii vieţi. Lacrimile I-au fost băutura, partea Lui zi de zi (v. 9). Şi n-a fost batjocorit numai în cele câteva împrejurări relatate de evanghelii. El a fost „toată ziua“ Obiectul urii vrăjmaşilor Săi (v. 8). A cunoscut la cruce această furie a omului împotriva Lui şi, cu mult mai cumplit încă, mânia lui Dumnezeu atunci când El ne substituia pe noi pentru a o întâmpina (v. 10). Dar tocmai acest moment a devenit pentru Dumnezeu „timpul să Se îndure“ (v. 13) – de Sionul lui Israel, dar de asemenea de toţi aceia care cred în El de acum.