Dacă Psalmul 134 ni-i înfăţişa pe slujitorii Domnului lăudându-L în Casa Lui, Psalmul 135 ne prezintă tema laudei lor: măreţul Nume al Domnului.În Psalmul 133 era bine şi plăcut ca fraţii să locuiască uniţi împreună. Aici, în versetul 3, Domnul Însuşi este Cel găsit bun şi plăcut. Închinătorul „a gustat că Domnul este bun“ (1 Petru 2.3). Oricât de scumpă ar fi comuniunea cu fraţii, nimic nu poate înlocui în suflet savoarea dragostei Domnului. Oare numai pentru a ne întâlni cu alţi creştini ne strângem în adunare? Sau mai degrabă pentru a ne bucura acolo de prezenţa binecuvântată a Domnului?Domnul şi l-a ales pe Israel – ca de asemenea pe fiecare răscumpărat – „ca o comoară deosebită a Lui“ (v. 4; comp. cu Matei 13.44) şi, pentru a-i câştiga sufletul, a pus în lucru mijloacele cele mai puternice (v. 5-12). Menţionaţi după un asemenea Dumnezeu, ce zadarnici şi ridicoli apar idolii lumii! Şi ce de plâns sunt „cei care se încred în ei“! (v. 18). A-L binecuvânta pe Domnul, care a devenit pentru noi Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, este privilegiul tuturor celor care se tem de El (v. 20; Efeseni 1.3).