În Psalmul 25, credinciosul avea de mărturisit păcate (v.7, 11 şi 18), iar rugăciunea lui era: „Condu-mă în adevărul Tău“. În Psalmul 26, tonul se schimbă; credinciosul stă înaintea Domnului cu o conştiinţă curată (v. 1,2) şi poate declara: „Am umblat în adevărul Tău“ (v. 3). El este unul dintre acei fericiţi care, potrivit Psalmului 1.1, nu s-a asociat cu cei care fac răul (v. 4,5). Toate gândurile îi sunt absorbite de o preocupare sfântă, cea ilustrată în v. 6 şi 7. Cu mâinile spălate în ligheanul de aramă, altfel spus, după ce s-a judecat pe sine, el înconjoară altarul, privind sub toate aspectele lucrarea de la cruce şi pe Cel care a fost Jertfa desăvârşită. Gura i se deschide pentru a lăuda şi a istorisi „toate minunile“ făcute prin har (v. 7).Viaţa creştină nu constă numai în scoaterea din nelegiuire. Odată curăţit de „vasele de ocară“, copilul lui Dumnezeu îi caută şi îi găseşte pe aceia care, împreună cu el, „cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată“ (2 Timotei 2.21-22). Aici, credinciosul care a urât „adunarea celor care fac răul“ (v. 5) se bucură de locuirea gloriei Dumnezeului său şi-L binecuvântează pe Domnul „în adunări“ (v. 12). Constituie o bucurie pentru inima noastră prezenţa Domnului Isus în adunarea a doi sau trei strânşi în Numele Lui (Matei 18.20)?