Chiar dacă sunt scrise în dreptul rămăşiţei lui Israel, v. 1-5 sunt o încurajare pentru toţi răscumpăraţii, amintindu-le că, dacă trebuie să treacă printr-o „întristare uşoară de o clipă“, aceasta lucrează pentru ei o „greutate eternă de glorie“ (2 Corinteni 4.17). Lacrimilor – care sunt partea celor mai mulţi în noaptea întunecoasă a acestei lumi – le vor urma curând cântările de bucurie, în dimineaţa zilei fără apus. Dar chiar şi noaptea, în mijlocul încercărilor, cel care Îl cunoaşte pe Domnul are o bucurie interioară care îl face în stare şi totodată îl îndeamnă să cânte (Psalmul 42.8; Iov 35.10). El le dă în felul acesta celor din jur cea mai puternică mărturie (Fapte 16.24-25).Descurajarea în încercare este un lucru periculos! Pe de altă parte, un credincios prosper riscă să se sprijine pe prosperitatea lui („muntele meu“ – spune psalmistul), obligându-L pe Dumnezeu să-i zdruncine aceste temelii, pentru a-l determina să-L caute pe El (v. 6-8). Prosperitatea în lume devine pe nesimţite un obstacol care împiedică comuniunea cu Domnul; de aceea, este spre folosul nostru să fim lipsiţi de ea. Care este mijlocul de a scăpa de astfel de pericole? Privind mai departe de noaptea de acum şi mai sus de „muntele nostru“, cântărind toate lucrurile în perspectiva preafericitei eternităţi.