Transformarea pe care o găsim aici, ne îndreptăţeşte să întrebăm ce a putut produce o astfel de schimbare. Înainte, Asaf era nefericit şi nemulţumit, îi invidia pe cei aroganţi şi răi, iar acum toată indignarea dispăruse de la el. Mai mult decât atât, el spune: „Pe cine am eu în ceruri? Şi n-am avut plăcere pe pământ decât în Tine.“ Încercarea sa nu a încetat, pentru că el spune: „Carnea mea şi inima mea se topesc...“Împrejurările sale exterioare nu s-au schimbat, dar el a descoperit ce este Dumnezeu pentru el, iar aceasta era ceea ce îi dădea pace, odihnă şi mulţumire. Ne amintim de textul din 1 Timotei 6.6: „Dar evlavia cu mulţumire este mare câştig. Pentru că nimic n-am adus în lume şi nici nu putem lua ceva din ea.“ De când a intrat în locaşul sfânt al lui Dumnezeu, bunurile acestei lumi şi-au pierdut forţa de atracţie pentru Asaf. Acest om drept ne indică drumul spre mulţumire, şi ceea ce este mai important, spre adevărata bucurie în Domnul.Dacă am compara acest psalm al lui Asaf cu Psamul 23 al lui David, găsim ca punct central un subiect comun, şi anume locaşul sfânt. Aceşti doi bărbaţi au cunoscut şi au apreciat acest loc, dar au venit pe căi diferite acolo. David a stat deja la începutul vieţii sale în locaşul sfânt al lui Dumnezeu. Înainte de a fi nevoit să se refugieze în pustiu, a cunoscut acest loc sfânt. În schimb, Asaf a trebuit să fie condus într-acolo, ceea ce rezultă clar din versetul 16. După ce a stat în locaşul sfânt al lui Dumnezeu, îl vedem pe Asaf la fel de fericit ca David; dar cât timp preţios a pierdut, când i-a invidiat pe cei aroganţi!Nu este calea lui Asaf adeseori calea noastră? Domnul vede ne-mulţumirea noastră, iar pentru a ne elibera de aceasta, face să vină asupra noastră o încercare, pentru a-L cunoaşte mai bine pe El şi dragostea Sa. El doreşte să ne aducă acolo, încât să spunem: „Dar pentru mine este bine să mă apropii de Dumnezeu.“